Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:02 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a primit ISJ Constanţa din partea Ministerului Educaţiei! Sunt vizate gradaţiile de merit

ro

13 Sep, 2017 13:00 3420 Marime text
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a primit o solicitare de la Ministerul Educaţiei privind acordarea gradatiei de merit unor categorii de personal din învăţământul preuniversitar.

„Având în vedere sesizările primite la Ministerul Educaţiei Naţonale, privind acordarea gradatiei de merit unor categorii de personal din învăţământul preuniversitar, care au fost sancţionate disciplinar sau penal (pentru fapte săvârşite în legatură cu serviciul) şi pentru care nu intervenise reabilitarea la data acordării gradaţeie de merit, solicităm să ne transmiteti datele de identificare ale persoanelor cărora li s-a acordat gradaţie de merit în sesiunile 2015 2016, 2017 şi se încadreaza în categoriile precizate mai sus. Datele vor fi transmise Corpului de Control din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale, până la data de 22.09.2017“, se spune în adresa Ministerului Educaţiei. .
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii