Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Câte mere are Ana? Absolvenţii de gimnaziu au susţinut ultima probă a Evaluării Naţionale (document)

ro

26 Jun, 2014 00:00 2228 Marime text
Absolvenţii de gimnaziu au susţinut, ieri, proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa (ISJ), 5.578 de absolvenți ai clasei a VIII-a s-au prezentat la examen.

Rezultatele vor fi afișate în fiecare unitate școlară pe 27 iunie, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul 16.00 -20.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 iulie. Mai trebuie precizat faptul că, de anul acesta, notele primite la Evaluarea Naţională vor conta în proporţie de 75% pentru admiterea la liceu. De asemenea, pe viitor, ar putea fi introdus şi un examen la o limbă străină, însă o asemenea măsură va putea fi luată începând cu 2016.
 
Proba scrisă la Matematică a cuprins trei subiecte, fiecare cu mai multe cerinţe. La primul subiect, elevii au avut de aflat, printre altele, rezultatul operaţiilor 4x4+10, numărul „a“, dacă a/6=5/2, precum şi perimetrul unui pătrat şi volumul unui cub cu laturi date. Una dintre cerinţele din cadrul subiectului al doilea a vizat desenarea unei piramide triunghiulare regulate, după care elevilor li s-a cerut rezolvarea unei probleme de aritmetică: „Ana şi Bogdan au împreună şapte mere, Ana şi Călin au împreună opt mere. Câte mere are Ana, ştiind că toţi trei au împreună 12 mere?“ Al treilea subiect a cuprins probleme de geometrie.

Când au loc înscrierile la liceu

Înscrierile pentru liceu au loc între 4 şi 8 iulie: elevii şi părinţii, asistaţi de diriginţi, vor completa opţiunile pe fişele de înscriere. Între 5 şi 9 iulie, aceştia vor putea verifica opţiunile pe Internet. Repartizarea computerizată va avea loc pe 15 iulie, iar pe 16 iulie, rezultatele vor fi afişate la şcolile de unde provin elevii. Între 17 iulie şi 25 iulie, va avea loc depunerea dosarelor de înscriere la liceele unde au fost repartizaţi candidaţii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii