Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:35 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 1. Cel puțin 20 de răniți, toți polițiști Două explozii puternice au zguduit Istanbulul - în Piața Taksim și la stadionul echipei Besiktas (video)

ro

10 Dec, 2016 22:28 2752 Marime text
Două explozii puternice au zguduit Istanbulul, în această seară. Deflagraţiile s-au produs aproape simultan într-un mall din Piaţă Taksim, din centrul oraşului, şi la stadionul echipei Besiktas, Vodafone Arena.

Din primele informaţii reiese că a fost vorba despre două atentate teroriste sincronizate. Prima explozie a vizat un centru comercial, iar a doua a vizat autocarele forţelor de ordine care plecau de la stadion, după un meci, informează contul de Twitter News Executive.

Zeci de persoane au fost rănite în urmă exploziilor, iar primele informaţii arată că există şi morţi. Zeci de ambulanţe şi maşini de pompieri au ajuns la locurile faptelor.

Ministrul turc de Interne a spus că ar fi vorba despre cel puţin 20 de răniţi, dar bilanţul este unul provizoriu având în vedere haosul lăsat în urmă de cele două explozii puternice.

Atentatele nu au fost revendicate până acum, însă folosirea de maşini-capcană, în loc de terorişti sinucigaşi, ar indică faptul că în spatele exploziilor s-ar află PKK.

Autorităţile turce au impus un embargou media pe timpul intervenţiei forţelor de salvare şi a eventualelor operaţiuni de identificare şi capturare a atacatorilor.

UPDATE 1, ora 23.25

Cel puțin 20 de persoane au fost rănite, sâmbătă seara, la Istanbul, în explozia unei mașini capcană în apropierea unei dube a poliției, la stadionul echipei de fotbal Beșiktaș, conform ministrului de interne turc, Suleyman Soylu, preluat de EFE. Toți răniții sunt polițiști, potrivit ministrului, citat de canalul NTV. 

Explozia s-a înregistrat în jurul orei 19,30 GMT și imediat pe rețelele sociale au fost distribuite fotografii cu foc și coloane de fum în fața stadionului. 

Potrivit ministrului, o mașină capcană a explodat aproape de o dubă a forțelor speciale ale poliției, situată aproape de stadionul unde, cu ceva mai mult de o oră înainte, se disputase un meci între echipele de fotbal Beșiktaș și Bursaspor. 

Aceasta din urmă a precizat, potrivit Reuters, că niciunul dintre fanii săi nu pare să fi fost rănit în explozia din afara stadionului lui Beșiktaș. 

"Am contactat grupurile noastre de fani. Pare să nu existe răniți în rândul fanilor noștri. Le dorim celor răniți recuperare rapidă", a arătat Bursaspor, pe contul său de Twitter. 

EFE mai arată că ministrul Soylu, care se va deplasa de la Ankara la Istanbul pentru a investiga ce s-a întâmplat, a indicat că răniții sunt polițiști și că nu există până în prezent date despre persoane ucise. 



Sursa foto: europafm.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii