Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:36 20 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine este românul acuzat în cazul incendierii mai multor proprietăți ale premierului britanic Keir Starmer

ro

20 May, 2025 12:09 248 Marime text
sursa foto: Unsplash Poliția britanică a anunțat marți că un cetățean român a fost pus sub acuzare în cadrul anchetei privind incendierea mai multor proprietăți care au legătură cu premierul britanic Keir Starmer, el fiind al doilea inculpat în acest dosar, transmite Reuters.

Potrivit unui comunicat al poliției metropolitane londoneze, bărbatul este acuzat de 'conspirație în vederea comiterii unui incendiu cu intenția de a pune în pericol viața altor persoane', în urma unei serii de incendii în nordul Londrei.


Cine este românul 

Cetățeanul român Stanislav Carpiuc, în vârstă de 26 de ani, cu domiciliul în Romford (suburbie din estul Londrei), a fost pus sub acuzare pentru că a conspirat împreună cu Roman Lavrynovych (21 de ani) și cu alte persoane necunoscute pentru a incendia proprietăți aparținând altor persoane și fără a-i păsa dacă viața altora ar fi periclitată.

Carpiuc, care a fost arestat sâmbătă pe aeroportul londonez Luton, va compărea în fața tribunalului Westminster marți, 20 mai, la ora locală 10:00.


Poliției i-a fost raportat un incendiu la primele ore ale dimineții zilei de 12 mai la o proprietate din Kentish Town

Poliției i-a fost raportat un incendiu la primele ore ale dimineții zilei de 12 mai la o proprietate din Kentish Town, circumscripție pe care Keir Starmer o reprezintă în parlament. Nicio persoană nu a fost rănită, dar intrarea în locuință a fost afectată. Starmer a locuit în această casă împreună cu familia sa până la instalarea sa în Downing Street 10, în iulie anul trecut. El este în continuare proprietarul acestui imobil, potrivit media britanice.


În anchetă mai sunt investigate alte două incendii, din zile diferite, care au vizat un apartament din apropiere și un automobil, ambele având legătură cu Keir Starmer.

Cetățeanul ucrainean Roman Lavrynovych a fost arestat marți, iar joi a fost inculpat pentru 'trei incendieri cu intenția de a pune în pericol viața altor persoane'. El a compărut vineri pentru scurt timp în fața tribunalului Westminster, unde nu a făcut altceva decât să-și confirme numele, vârsta și domiciliul. Luni, poliția britanică a arestat un al treilea bărbat suspect în acest caz. Acesta rămâne în arestul poliției.

Ancheta a fost încredințată unității antiterorism a poliției dată fiind implicarea unor proprietăți ale premierului Keir Starmer.


Sursa: Agerpes.ro 




Citește și:

Premieră istorică pentru România! O româncă a primit titlul de High Sheriff al comitatului West Glamorgan (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii