Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:19 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Brexit Theresa May dorește o ieșire „pe cât posibil de calmă“ din UE

ro

15 Dec, 2016 14:49 1702 Marime text
Marea Britanie dorește o ieșire din Uniunea Europeană (UE) care să se desfășoare fără piedici, „pe cât posibil de calm și ordonat“, a declarat premierul britanic Theresa May, la sosirea sa, astăzi, la Bruxelles, pentru un summit european, informează AFP, citat de Agerpres.

„Vom părăsi UE. Dorim ca acesta să fie un proces pe cât posibil de calm și de ordonat. Nu este doar interesul nostru, este și cel al restului Europei“, a declarat May.

După o zi de summit în format 28, la un dineu de lucru în format 27, fără premierul britanic, este prevăzut să fie dezbătută atitudinea UE față de viitoarea negociere cu Londra.

„Salut faptul că alți lideri se vor reuni pentru a dezbate Brexitul în această seară, pentru că vom invoca articolul 50 și vom declanșa negocierile până la sfârșitul lui martie 2017“, a anunțat șefa guvernului britanic. „Ar fi bine ca alți lideri să se pregătească pentru aceste negocieri, la fel cum ne-am pregătit și noi“, a adăugat ea.

Potrivit unei surse europene, cele 27 de state ale UE ar urma să convină joi seara asupra unui text ce pledează pentru „începerea cât mai repede posibil a negocierilor“ cu Londra, imediat ce va fi demarat în mod oficial procesul pentru ieșirea Marii Britanii din UE, prin activarea articolului 50 al Tratatului de la Lisabona.

În document ar urma să fie subliniat că ele vor fi „gata să negocieze“ imediat ce vor primi notificarea promisă de guvernul conservator condus de Theresa May, în următoarele trei luni.

„Nu se va întâmpla nimic pe fond, însă trebuie pusă în funcțiune mecanica pentru a fi gata să negociem“ asupra acestei notificări oficiale, a subliniat un diplomat european.


Sursa foto: 38degrees.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii