Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:59 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Strutinsky, în atenţia judecătoarei Cristina Geanina Arghir, de la Curtea Supremă (rechizitoriu + referat DNA)

ro

02 Sep, 2015 00:00 2500 Marime text
Omul de afaceri constănţean Sorin Gabriel Strutinsky a formulat o plângere împotriva controlului judiciar. Cererea lui de revocare a măsurii preventive anterior menţionată a fost trimisă spre soluţionare judecătoarei Cristina Geanina Arghir, din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Ulterior deliberărilor, Arghir a respins, ca nefondată, plângerea formulată de Strutinsky, aceasta fiind îndreptată împotriva ordonanţei procurorului din 20 august, dispusă în dosarul nr. 964/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Departamentul Naţional Anticorupţie. Decizia este definitivă.
 
Strutinsky este cercetat sub control judiciar de Dana Ana, procuror al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, alături de Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa. În această cauză, Mazăre este acuzat că ar fi luat mită 9 milioane de euro, cu ajutorul omului de afaceri, de la societăţi comerciale pe care le-ar fi sprijinit în obţinerea de autorizaţii, respectiv câştigarea unor licitaţii.
 
Într-o altă cauză, unde numele omului de afaceri Dorin Lazia a fost vehiculat ca fiind presupus denunţător, Sorin Gabriel Strutinsky este judecat tot sub control judiciar de Leonard Iustin Bourceanu, din Tribunalul Constanţa.
 

Citeşte şi 

La sfârşit de săptămână
Ce „cadou“ i-a făcut Dana Ana, procuror Anticorupţie, lui Radu Mazăre (referat DNA)


Referatul DNA privind propunerea de arestare a lui Radu Ştefan Mazăre şi a omului de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky (document)
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Gabriel-Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre – Constantinescu (document)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii