Victorie în instanță pentru Black Wave Center SRL, firma care administrează restaurantul Lake View. ABADL, obligată să plătească despăgubiri de peste 450.000 lei
Victorie în instanță pentru Black Wave Center SRL, firma care administrează restaurantul Lake View. ABADL,
234
Marime text

După un proces marcat de numeroase piedici procedurale și reexaminări, Tribunalul Constanța a dat câștig de cauză societății Black Wave Center SRL, care administrează restaurantul Lake View în litigiul împotriva Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL). Instituția de stat a fost găsită responsabilă pentru neîndeplinirea unor obligații contractuale, fiind obligată la plata unei sume cu titlu de daune.
Dosarul, înregistrat inițial în august 2024, a întâmpinat dificultăți încă de la început. Cererea reclamantei a fost inițial anulată de instanță în octombrie 2024, iar solicitările de ajutor public judiciar au fost respinse. Totuși, prin perseverență juridică, Black Wave Center SRL a reușit în februarie 2025 să obțină anularea încheierii de respingere și retrimiterea cauzei spre judecare pe fond.
La data de 30 ianuarie 2026, Secția I Civilă a Tribunalului Constanța a tranșat disputa, respingând excepțiile invocate de ABADL (inadmisibilitatea și prescripția):
ABADL este obligată să plătească sumă de 452.143,43 lei reprezentând daune contractuale.
Instanța a dispus plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a datoriei.
Pârâta trebuie să achite suplimentar suma de 9.481,35 lei, cheltuieli de judecată.
Nemulțumită de sentință, ABADL a declarat apel în data de 20 martie 2026. Dosarul a fost înregistrat oficial la Curtea de Apel Constanța pe 27 martie 2026, urmând ca instanța superioară să dea un verdict final în acest conflict financiar de anvergură.Soluția pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de chemare în judecată, ridicată din oficiu. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta Black Wave SRL în contradictoriu cu pârâta Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 452.143,43 lei reprezentând daune produse prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale. Obligă pârâta să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011, de la data de 19 august 2024 şi până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 9.481,35 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30 ianuarie 2026.
Document: Hotarâre 231/2026 30.01.2026- se arată pePortalul Instanțelor de Judecată.
Despre Black Wave Center SRL
Firma Black Wave Center SRL din Constanța, a fost înființată la data de 22.04.2011 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 9329 - Alte activități recreative și distractive n.c.a..
Cifra de afaceri Black Wave Center SRL a fost de 6.450.270 lei în anul 2024, cu un profit de 329.589 lei.
Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 3,20%.
Black Wave Center SRL a raportat 30 angajați în anul 2024.
Asociat unic și administrator este Strutinsky Adriana.
Conform termene.ro, Black Wave Center SRL are 24 de achiziții directe și 21 de licitații câștigate.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Afaceri ConstanțaFirma Adrianei Strutinsky va oferi servicii de catering Școlii Profesionale „Jean Dinu” Adamclisi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


