Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Regizorul Sergiu Bahaian a fost trimis în judecată de DIICOT Constanţa

ro

04 Feb, 2014 00:00 2633 Marime text
Cunoscut în toată ţara şi pedepsit pentru că ar fi comandat uciderea mai multor oameni, Sergiu Bahaian a fost din nou deferit instanţei de anchetatorii constănţeni. Mai exact, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-au acuzat pe Sergiu Bahaian de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Alături de el au mai fost deferiţi instanţei Dan Negureanu, Nicolae Mîrşu, Gheorghe Tirean, Ion Bojin şi alţi trei bărbaţi. Surse apropiate cazului spun că este vorba despre mai multe fapte de înşelăciune, săvârşite în urmă cu mai mulţi ani, în diferite oraşe din România. Interesant este faptul că, potrivit aceloraşi surse, faptele de care a fost acuzat Bahaian se vor prescrie anul acesta, potrivit noilor prevederi ale Codului penal, iar suspectul ar putea să nu mai fie tras la răspundere penală pentru ele. De precizat că Sergiu Bahaian a fost condamnat la peste 20 de ani de detenţie de către judecătorii constănţeni într-un alt dosar deferit Tribunalului, în care regizorul de film era acuzat de omor deosebit de grav. În noul proces, Sergiu Bahaian are termen de judecată la data de 19 februarie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii