Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:58 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

L-a transferat pe Adrian Năstase în penitenciar Judecător nou la Curtea de Apel Constanţa! Iată cine este şi de unde vine (document)

ro

14 Jul, 2016 00:00 2914 Marime text


Secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza, în şedinţa de azi, nota Direcției Resurse umane şi organizare nr. 15695/2016 privind detașarea Georgianei Tudor de la Curtea de Apel Bucureşti la Curtea de Apel Constanţa - Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
 
Judecătoarea Georgiana Tudor este magistratul care, la începutul lunii aprilie 2014, a dispus arestarea preventivă a comisarului-şef Dan Emil Manolachi, fost angajat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cauză, Manolachi, fost ofiţer de poliţie judiciară, a fost încătuşat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi favorizare a făptuitorului. Dan Emil Manolachi a fost cercetat alături de Sorin Florea, Ciprian Mihail Fronea, fost comisar-şef al Gărzii Financiare, Secţia Constanţa, şi Eduard Cristian Tomescu, fost comisar în cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General.
 
Într-o altă cauză, Manolachi este judecat, la Curtea de Apel Bucureşti, pentru divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi pentru luare de mită. Dan Emil Manolachi este „coleg“ de dosar cu Valentin Răducu Preda, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost consilier al fostului primar al Constanţei, Radu Ştefan Mazăre.
 
În iunie 2012, judecătoarea Georgiana Tudor l-a transferat pe Adrian Năstase, fost premier al României, din spital în penitenciar. Potrivit luju.ro, „judecătoarea Georgiana Tudor, de la Tribunalul Bucureşti, notează, în motivarea sentinţei penale din 26 iunie 2012, prin care a decis ca nu exista nicio împiedicare în punerea în executare a mandatului emis pe numele lui Adrian Năstase în urma condamnării acestuia la doi ani de închisoare în dosarul «Trofeul Calităţii», că medicii de la Spitalul Floreasca au amânat în mod nejustificat externarea fostului premier, după tentativa sa de suicid“.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii