Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:56 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Fost ofiţer din IPJ Constanţa Acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, scăpat de controlul judiciar (rechizitoriu)

ro

30 Apr, 2015 00:00 1114 Marime text
Dan Emil Manolachi, fost angajat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi al Poliţiei Judeţului Constanţa, a scăpat de măsura controlului judiciar dispus în dosarul în care este acuzat de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, dar și de luare de mită.

În cauză, Manolachi este judecat de Daniela Panioglu, din Curtea de Apel Bucureşti, alături de mai multe persoane, printre acestea aflându-se Răducu Valentin Preda, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, fost consilier al primarului suspendat al Constanţei, Radu Ştefan Mazăre, Geanina Lavinia Cazan, fost şef al Cabinetului secretarului de stat Răducu Preda şi director comercial al Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA.
 
Manolachi este arestat preventiv în dosarul în care a fost condamnat alături de Ciprian Mihail Fronea, fostul şef al Gărzii Financiare - Secţia Constanţa, de Sorin Florea, fostul comisar general al Gărzii Financiare, şi de Eduard Cristian Tomescu, fost comisar în cadrul Gărzii Financiare - Comisariatul General. În cauză, Dan Emil Manolachi a fost condamnat, în primă instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti, la 6,8 ani de închisoare cu executare. Florea şi Fronea au fost condamnaţi la aproape trei ani de temniţă, iar Tomescu s-a ales cu 2,8 ani.

Rechizitoriu
Trimitere în judecată Valentin Preda, fost consilier al primarului Constanţei, Radu Mazăre (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii