De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:33 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cu voia judecătoarei Corina Cornelia Dăescu Sărbători liniştite pentru inculpaţii din Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

ro

26 Nov, 2015 00:00 928 Marime text


Judecătoarea Corina Cornelia Dăescu, din Curtea de Apel Bucureşti, a amânat, pentru data de 19 ianuarie 2016, celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa, instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Pe data de 28 octombrie 2008, DNA a trimis în judecată 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.
 
Prin aceste fapte, conform DNA, a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).
 
Cei deferiţi Justiţiei sunt Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Constantin Racu, fost director al Direcţiei Administraţie Publică, Daniela Ramona Dospinescu, directorul Direcţiei Patrimoniu (funcţie deţinută în 2008), Ion Marica, directorul Direcţiei Tehnic-Investiţii, Dan Miron, fost consilier municipal, Cristian Tălpău şi Nora Alina Chircă, consilieri juridici, şi Bogdan Ghiţulescu, fost consilier juridic. Lista este continuată de funcţionari din Primăria Constanţa, respectiv Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, de două funcţionare din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa (OCPI), Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu, de mandatarii Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoş Săvulescu, Răsvan Mircea Tudorache şi Niculae Nejloveanu. Mai departe, în cauză au fost trimişi în judecată notarii publici Aurel-Jean Andrei, Cristina Budei şi Ruxandra-Luminiţa Darie, precum şi moştenitorii persoanelor îndreptăţite, Elena Ştefănescu şi Laura Mariana Leşe.
 
Au mai fost trimişi în judecată: cesionarii cumpărători de drepturi succesorale Viorel Pană, Valentin Gheorghe Ionescu, prin firma sa Habitat şi Ambient SA, Cristian Borcea şi Mihai Camboianu, Bogdan Gabriel Sandu, prin Holland Development Group SA, şi Daniel Ene, Marius Puşcaşi, Carmen Puşcaşi şi Mihai Sergiu Ceacîreanu, ca persoană fizică şi prin firma sa New Home Construct SA, interpuşii cumpărători de terenuri Paraschiva Barbu, Alexandru Octavian Şerban şi Basarab Popa, prin firma sa Pomacost SA şi Aqualand SA“, şi Dima Alin Horaţiu, evaluator agreat de Primăria Constanţa.

Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, judecaţi de şapte ani în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa (rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?

Comentarii