Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC, cu ANI la judecată
Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC, cu ANI la judecată
29 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
1603
Marime text



Conform inspectorilor de integritate, Nicolae Cristinel Dragomir s-ar fi aflat într-o stare de incompatibilitate, în perioada 23 iunie 2008 - 15 ianuarie 2010. Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, la data de 4 februarie, iar pe data de 8 aprilie, Radu Comşa, preşedintele Completului de judecată CA 1, a declinat cauza spre soluţionare Curţii Apel Constanţa. Până la acest moment, conform portalului instanţelor de judecată, nu a fost stabilită data la care va debuta procesul şi nici completul învestit cu soluţionarea dosarului. Potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, vicepreşedintele CJC „a deţinut, simultan, funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi calitatea de administrator la SC Cazare la mare SRL“. „Astfel, Dragomir Nicolae Cristinel nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora «funcţia de vicepreşedinte de consiliu judeţean este incompatibilă cu funcţia de [...] administrator [...] la societăţile comerciale [...]»“, au conchis reprezentanţii ANI.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii