Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:03 03 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Transporturilor, Ciprian Constantin Șerban Sprijin pentru transportatorii rutieri de marfă. Acces mai ușor la finanțare pentru vehicule cu zero emisii

ro

03 Apr, 2026 19:41 168 Marime text
Sursa foto: Facebook/Ciprian Șerban

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, a anunțat, vineri, 3 aprilie 2026, că a luat decizia de a flexibiliza condițiile de acces ale transportatorilor rutieri de marfă în cadrul schemei de ajutor de stat pentru achiziția de vehicule din categoriile N2 și N3, cu zero emisii, în vederea facilitării investițiilor în flote moderne. Adaptările vizează condițiile de eligibilitate, inclusiv prin recunoașterea unor instrumente contractuale, astfel încât operatorii economici din sectorul transportului rutier de marfă să poată accesa finanțarea din Fondul pentru modernizare.
„Măsura face parte dintr-un pachet coerent de politici publice, pe care ne propunem să le lansăm până la finalul acestui semestru, fiind complementară schemelor de ajutor de stat e-Mobility și e-MOVE, dezvoltate tot în cadrul Fondului pentru modernizare.

Cele două scheme, e-Mobility și e-MOVE, asigură dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare pentru vehicule electrice în România, contribuind la reducerea emisiilor și sprijinirea tranziției către transportul verde. Dacă prima se referă la dezvoltarea infrastructurii de reîncărcare de-a lungul rețelei rutiere administrate de CNAIR, cealaltă, integrată cu capacități de producere a energiei din surse regenerabile (panouri fotovoltaice) și sisteme de stocare, sprijină instalarea infrastructurii de reîncărcare la nivelul întreprinderilor, permițând alimentarea directă a flotelor din surse proprii de energie, reducând semnificativ dependența de piața energiei și generând economii substanțiale pe termen mediu și lung.

Astfel, transportatorii de marfă vor beneficia și de sprijin pentru achiziția de vehicule cu emisii zero și de un ecosistem funcțional care le va permite reducerea structurală a costurilor de operare, creșterea rezilienței economice și adaptarea la noile cerințe de decarbonizare.”, a precizat ministrul Ciprian Constantin Șerban.

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii își reafirmă, din nou, angajamentul de a utiliza în mod strategic Fondul pentru modernizare în susținerea tranziției verzi a sectorului transporturilor, protejând, în același timp, competitivitatea economiei românești și interesele cetățenilor.

Citește și:

Coridor strategic între Portul Constanța și Portul Alexandroupoli. Proiecte majore de infrastructură discutate de ministrul Ciprian Șerban și Ambasadorul Greciei
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii