Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestaţi la domiciliu Doi tineri fac şcoală cu permisiunea judecătorilor

ro

06 Mar, 2014 00:00 1888 Marime text
Judecătoria Constanţa a admis, ieri, cererile de a merge la şcoală formulate de doi dintre cei şase tineri arestaţi la domiciliu în dosarul minorei care ar fi fost violată.
 
Unul dintre cei doi este în clasa a X-a, iar celălalt este student. Procurorii susţin că, „în noaptea de 14/15 decembrie, profitând de starea părţii vătămate B.R.I., minoră, (n.r. fiica unui avocat) şi de imposibilitatea acesteia de a-şi exprima consimţământul, cinci dintre minori au condus-o pe partea vătămată la locuinţa unuia dintre ei, lipsind-o de libertate, unde doi dintre ei au întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, contrar voinţei acesteia, fiind încurajaţi şi susţinuţi fizic de către un alt tânăr prezent”. „Ulterior, în aceeaşi noapte, inculpaţii au condus-o pe partea vătămată la locuinţa sa, unde au intrat fără acord, context în care inculpatul G.C.F. (n.r. susţinătorul celor doi) a întreţinut raporturi sexuale cu minora, fiind susţinut moral şi fizic de ceilalţi patru inculpaţi. După comiterea faptelor, în perioada 15 - 22.12.2013, inculpatul Răzvan S. (recomandându-se ca fiind văr al unui tânăr arestat în cauză), prin intermediul unor postări pe o reţea de socializare, i-a ameninţat pe inculpaţii I.D.C. şi G.C.F. cu acte de violenţă fizică şi psihică în cazul în care aceştia nu-şi vor asuma exclusiv vinovăţia faptelor, cu scopul de a-l exonera de răspundere pe inculpatul V.S.A”, au conchis procurorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii