Persoană vizată de un mandat european de arestare, plasată în arest la domiciliu la Constanța
Persoană vizată de un mandat european de arestare, plasată în arest la domiciliu la Constanța

Curtea de Apel Constanța a decis, vineri, 18 iulie, plasarea în arest la domiciliu a persoanei solicitate Ismail Neriman, vizată de un mandat european de arestare. Instanța a respins propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind arestarea provizorie în vederea predării, întrucât inculpatul și-a exprimat consimțământul de a fi predat autorităților solicitante.
Decizia a fost pronunțată în baza prevederilor Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Instanța a înlocuit măsura reținerii cu arestul la domiciliu, pentru o durată de 30 de zile, începând cu 18 iulie și până la 16 august 2025.
Pe durata măsurii preventive, persoana în cauză nu are voie să părăsească imobilul din municipiul Constanța, fără permisiunea organului judiciar. De asemenea, trebuie să se prezinte în fața autorităților ori de câte ori este citat și are interdicția de a comunica, sub orice formă, cu ceilalți participanți la comiterea infracțiunii, martori sau experți.
Măsura este supravegheată de Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul IPJ Constanța, iar instanța a avertizat că încălcarea obligațiilor impuse poate duce la înlocuirea arestului la domiciliu cu arestul preventiv.
Următorul termen în cauză a fost fixat pentru data de 30 iulie 2025, când se va continua procedura prevăzută de lege, iar Parchetul urmează să înainteze instanței mandatul european de arestare, în original și tradus.
Hotărârea este cu drept de contestație în termen de 24 de ore de la pronunțare.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Bărbat acuzat de falsificare, contrabandă și infracțiuni legate de impozite, condamnat la închisoare în Ancona, Italia! Mandatul european de arestare, contestat la Curtea de Apel Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp