Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:52 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident spectaculos la Ploieşti. Maşină în care se aflau şapte persoane, lovită de tren (galerie foto)

ro

27 Mar, 2017 08:13 3842 Marime text
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova au fost solicitaţi în această dimineaţă să intervină pe strada Gârlei din Ploieşti la un accident pe calea ferată. Şapte persoane au scăpat cu viaţă după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren la o trecere la nivel cu calea ferată.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de ambulanţă şi SMURD pentru a acorda îngrijrii medicale victimelor. Doi pasageri din autovehiculul lovit de tren au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Pacienţii, unul în vârstă de 43 de ani, a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral, iar cel de-al doilea, în vârstă de 48 de ani, a suferit mai multe răni minore în zona feţei şi a mâinilor.

Din primele cercetări s-a stabilit că cei 7 pasageri ai autoutilitarei implicate în accident sunt muncitori angajaţi la una dintre rafinăriile din Ploieşti şi în momentul accidentului se îndreptau spre serviciu. Toţi au reuşit să iasă singuri din maşină după impact. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili care sunt împrejurările exacte în care s-a petrecut accidentul. 

Sursa foto: ISU Prahova
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii