De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
13:05 16 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Să ne bucurăm sau să ne întristăm?

ro

04 Jul, 2015 00:00 1002 Marime text
Disputarea pe stadionul „Farul“ din Constanța a meciului dintre Steaua și ASA Tg. Mureș, contând pentru Supercupa României, redeschide vechile (de acum) răni ale fotbalului constănțean, în care Farul se chinuie an de an în Liga a 2-a, privind cu jind la ospețele bogaților, la care, odată, lua și ea parte și nu de puține ori i se rezerva un loc bun la masă.

Să ne bucurăm sau să ne întristăm că vedem din nou pe arena constănțeană, la lucru, două echipe ale Ligii 1, și nu orice formații, ci campioana și vicecampioana, într-un meci ce are ca miză câștigarea unui trofeu? Pentru microbiștii neutri, acest eveniment este probabil unul important, care ostoiește, măcar pentru o zi, setea de fotbalul primului eșalon, cel din care Farul lipsește din 2009. Pentru fanii fideli ai „marinarilor“ însă, partida din Supercupă nu face decât să le mărească regretul că echipa „alb-albastră“ nu reușește sub niciun chip să iasă din conul de umbră în care s-a afundat și pe care nu poate să-l lumineze.

În Constanța, doar Farul contează, spun suporterii, astfel că oricare altă echipă îi lasă rece. M-am întâlnit, joi, prin oraș, cu unul dintre susținătorii „marinarilor“ căruia îi curge prin vene sânge alb și albastru. „Salut, ce faci?“, zice el, înnegurat. „Bine, pe la stadion, la inspecția pentru omologarea arenei la meciul de Supercupă“, răspund. „Eh“, dă din mână a lehamite tânărul, „lasă Supercupa, ce se mai aude de Făruțul, că pe noi asta ne doare?“, spune el, supărat că, în continuare, incertitudinea e cea care domnește la club.

De finanțarea de la Consiliul Județean Constanța nu se aude nimic, deocamdată, iar în aceste condiții, viitorul clubului nu poate fi decât sumbru. De Constanța a ajuns să se audă în fotbalul mare românesc doar grație litoralului, în unele veri, când Federația mai decide să fructifice prezența turiștilor la mare printr-un meci, așa cum e cu această Supercupă. Însă nici atunci nu se aude numai de bine, dovadă întreaga tevatură care s-a făcut cu omologarea stadionului pentru cerințele Supercupei.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii