Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:36 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Hagi, după Sepsi OSK - Farul 1-0 „Avem mult de muncă, jucătorii noștri nu sunt toți la același nivel de pregătire“

ro

08 Jul, 2023 23:03 1682 Marime text
 
 
Farul Constanța, campioana României, a pierdut în această seară, scor 0-1, meciul cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, care a cucerit astfel Supercupa României.
 
La final, Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului, s-a declarant dezamăgit pentru acest insucces, subliniind că „marinarii“ au mult de muncă, în condițiile în care, la acest moment, jucătorii nu sunt toți la același nivel de pregătire.
 

E clar că atunci când nu câștigăm suntem dezamăgiți, dar, până la urmă, așa e fotbalul. Ei au marcat un gol, iar noi atât am putut. Asta e, mergem înainte, suntem la început de drum. Păcat că am pierdut o finală, dar face parte din joc și din fotbal. Învățăm din toate aceste lucruri. Capul sus, ne gândim la ce vine. În fotbal, totul durează o zi, și succesul, și insuccesul. Avem mult de muncă, o luăm de la capăt. Jucătorii noștri nu sunt toți la același nivel. Unii au fost cu noi în pregătire, alții nu. Unii au minute, alții nu. S-a văzut și în seara aceasta că anumite lucruri s-au pierdut, avem jucători noi, care trebuie să învețe sistemul, tactica și jocul nostru. Avem trei zile la dispoziție până la meciul cu Sheriff Tiraspol, trebuie să ne refacem, să câștigăm meciul de acasă, iar apoi să ne calificăm. E ceva neobișnuit pentru noi, jucăm și în Europa, avem meciuri multe, nu-i ușor. Obiectivul e să trecem de Sheriff, chiar dacă aceasta are experiență europeană mai mare ca noi. Dar vom vedea pe teren. Sperăm să prindem o zi bună, miercuri să jucăm mai bine și să marcăm, a declarat Gheorghe Hagi la Digi Sport.

 
Sursa foto: frf.ro
 
Citește și:


Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a învins Farul Constanța și a cucerit Supercupa României (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii