Editorial Dacă nu eu, atunci cine? Întrebarea care-i apasă pe Chiţac, Făgădău, Palaz

 
Motto: „Dacă nu eu, atunci cine? / Dacă nu acum, atunci când“? (Fizz)
 
Da. Aşa cred că este. Fiecare analizează strategic şi, în felul său, se întreabă. Şi-şi spune în barbă.
 
Chiţac: Las' că-i ştiu eu. Şi pe Palaz, şi pe Făgădău. Ai mei sunt. Dacă nu eu, atunci cine? Care dintre ei şi de ce?
 
Făgădău: Las' că-i ştiu eu. Și pe Chiţac, şi pe Palaz. Ai mei sunt. Dacă nu eu, atunci cine? Care dintre ei şi de ce?
 
Palaz: Las' că-i ştiu eu. Și pe Chiţac, şi pe Făgădău. Ai mei sunt. Dacă nu eu, atunci cine? Care dintre ei şi de ce?
 
Acum, toţi trei, pentru că, vrând-nevrând, lupta pentru Primăria Constanţa între ei se va da, sunt prudenţi. În discursuri, în referiri, la contracandidaţi. Nu sare niciunul la gâtul celuilalt. Tema fiecăruia de campanie -neîncepută oficial - o reprezintă administraţia anterioară.
 
Fiecare îşi analizează resursele, proiectele, discursurile, programele. Fiecare se vede primar. Poate chiar unul de legendă. Aşa cum au fost şi alţii înaintea lor. Dar nu la ultimul se referă. De aici doar învaţă cum să nu facă. Fiecare se gândeşte la alţi primari ai Constanţei. Dintre cei pe care istoria îi preamăreşte.
 
Daaa! În sinea lui, fiecare lucrează, concomitent, şi la planul B: dacă nu aici, atunci dincolo. Adică în Parlamentul României. Dar nu în Camera Deputaţilor. Aici se face încălzirea, se ia pulsul, se analizează, se numără. Se fac adunări-scăderi: pe străzi, pe cartiere, pe secţii de votare. Și se stabilesc tehnici de acţiune.
Oricum, alegerile parlamentare sunt mai lejere. Acolo sunt locuri mai multe. Chiar dacă şi acolo sunt pretendenţi mai mulţi.
 
Ar mai fi şi planul C. Umilitor. Pentru oricare dintre cei trei. Consilier municipal. Adică vorbitori de serviciu. Votanţi. Pro sau contra. După cum le dictează interesul conştiinţei. Sau partidul. Ori prietenia.
 
Dar nu. Nu. Aşa ceva... nu se poate. Nici în cele mai negre visuri nu se poate. Cei trei, dar şi alţii, atâta ştiu: vor să devină primar al Constanţei. Ales. Cu zeci de mii de voturi. Nu cu diferenţă de câteva voturi, care să se poată interpreta. Cu multe. Cu foarte multe. Singur, oricare dintre ei, ar vrea să prindă cât toţi ceilalţi.
 
Și de n-o fi şi n-o fi, o să facem şi noi ca în balada lui Topârceanu cu greierele lui şi furnica: şi de-l vezi pe unul, Fizz... cu melodia lui cu tot. Ştiţi continuarea.