Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
08:04 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Editorial Credinţă, nu religie. Fapte, nu promisiuni

ro

03 Apr, 2015 00:00 1638 Marime text
Pentru a se întâmpla ceva, orice, mai întâi trebuie să ni-l închipuim, să ni-l imaginăm, şi, în final, trebuie să ni-l dorim. Pic pe gânduri... Oare ce îi doresc eu României?
 
Un spaţiu social în care discursul argumentativ să nu mai lipsească, iar termenii folosiţi să nu fie consideraţi adevărul absolut. Un spaţiu comercial în care firmele mici, cu profit ce nu depăşeşte patru zerouri, să nu fie transformate într-un exemplu al lucrului bine făcut în România. Un spaţiu în care expresia „lasă, merge şi aşa!“ să nu mai fie auzită. „Trebuie să bag mâna-n buzunar ca să fiu tratat bine în spital?“, „Lasă, merge şi aşa!“. „Nu mai sunt fonduri pentru autostrăzi?“, „Lasă, merge şi aşa!“.
 
Îi doresc României graţie pentru firesc. Un spaţiu al nostru, al tuturor, în care nu trebuie să (mai) ieşim în stradă pentru fiecare nedreptate comisă în ţara asta, fiindcă cei de la putere chiar îşi fac treaba pentru care sunt plătiţi. Un spaţiu al nostru în care să nu mai fie restricţionată omenia şi cenzurată viziunea.
 
Un spaţiu cu bun simţ, în care libertatea să nu se întoarcă împotriva umanităţii. Un spaţiu în care se depun eforturi pentru a duce învăţături bune în viaţa de zi cu zi, în familie, la şcoală, la serviciu.
 
Îi doresc României credinţă, nu religie. Interes naţional, nu interes personal. Fapte, nu cuvinte, nu promisiuni, decorate cu surle şi trâmbiţe. Dacă ar fi să enumăr câteva lucruri bune făcute în oraşul nostru, spre exemplu, această iniţiativă s-ar transforma într-o misiune imposibilă, comparativ cu cea de a enumera promisiunile, aici nu aş şti cu ce să încep. Ba ştiu! Cu reabilitarea Cazinoului. Continui cu promisiunea unei demisii şi plusez cu cea a realizării unui parc modern, demn de un oraş european. Of, sunt pusă în situaţia de a face mea culpa. Lucruri bune la malul mării? Avem câteva mall-uri şi un carnaval... Cum am putut să uit de ele?...
 
Spre final, îi doresc României trăiri, nu vise. Se trăieşte prea puţin în România, stăm pe un butoi plin de praf şi pulbere. Lipsa unui loc de muncă stabil şi implicit a banilor, lipsa oportunităţilor, la care adăugăm grija zilei de mâine, discrepanţa dintre păturile sociale, prezenţa celui mai inatacabil statut (până de curând), cel de politician, şi a celui mai dezirabil, cel de vedetă, sunt realităţile ce copleşesc speranţa unui trai decent.
 
Dar se întâmplă un lucru ciudat cu speranţa. Încă se luptă pentru ea.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii