Amărăciunile unui boţ de constănţean

Copiii abandonaţi ai Constanţei varsă lacrimi de tristeţe, de suferinţă. Plâng înăbuşit, slab şi întretăiat pe ascuns când sunt munciţi, maltrataţi sau violaţi. Sunt neglijaţi, părăsiţi, batjocoriţi, chinuiţi, agresaţi şi omorâţi. Micuţii de lângă noi au feţe ridate de lacrimi încărcate, mâini de oameni mari şi suflete zbârcite de părinţi sau de oamenii de lângă ei.
 
Judeţul Constanţa se situează pe primul loc în România în topul abandonului copiilor. De la începutul anului, 171 de micuţi au fost lăsaţi de izbelişte, iar soarta lor este scrisă de o judecată ce îi condamnă la o viaţă fără familie, întrucât avem cele mai restrictive legi din Europa, iar cei care vor să adopte un copil aşteaptă ani de zile pentru a deveni părinţi. Aceştia sunt copiii care nu se pot bucura de dragostea celor care le-au dat viaţă.
 
Minorii Constanţei sunt obligaţi să mimeze acte sexuale sau intră în reţele de prostituţie atunci când realizează că pâinea este ceva rar în casă. Sunt stimulaţi de părinţi, de nevoi şi decid să facă bani vânzându-şi propriul corp.
 
Pruncii Constanţei au locuri de joacă periculoase, insuficiente şi neîntreţinute. Leagănele, toboganele şi balansoarele sunt ruginite, câinii comunitari sunt prezenţi, ambalajele sunt aruncate la întâmplare, băncile sunt rupte, vopseaua scorojită, iar exemplele pot continua la nesfârşit.
 
Copiii Constanţei sunt accidentaţi, loviţi de maşini. Din neglijenţă, din lipsă de control asupra micuţilor, zeci de copii au inima topită de durere. Părinţii se agită abia în pragul necazului... în zadar. Piticii simt fără să înţeleagă, iar singurul duşman primejdios este adultul. Chinurile transformă vieţile copiilor în destine tragice, încheiate prin moarte.
 
Copiii Constanţei sunt maltrataţi de învăţători şi sunt obligaţi să înveţe educaţie sexuală de la trei ani. Educatoarele s-au transformat în oameni cruzi, josnici, cu mari defecte morale, care îi bat cu furie, îi târăsc pe jos, îi jignesc, iar ca să adoarmă, îi obligă să bea vin. Părinţii care şi-au dorit o educaţie aleasă pentru copiii lor şi care plăteau, lună de lună, sume mari la unităţi private au realizat că grădiniţa nu e decât un lagăr. Fetiţele şi băieţeii au fost obligaţi să miroasă şi să doarmă în propria urină, să bea alcool pentru a adormi, pentru ca, mai apoi, să li se dea cafea, de teamă ca părinţii să nu îşi dea seama că propriii lor copii sunt mahmuri. Cât suflet poţi să ai ca, atunci când te uiţi în ochii disperaţi ai unui copil, să nu te prezinţi brusc obligat şi responsabil ca să îl ajuţi?
 
Aceşti micuţi constănţeni sunt neajutoraţi. Oamenii mari decid (iresponsabil) pentru ei, iar pruncii suferă pe ascuns sau devin pur şi simplu nişte statistici oficiale. Copiii din Constanţa sunt observaţi doar atunci când impasurile ajung la limite maxime. Iar aceste probleme le zdrobesc sufletele cu ciocanul.