Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
17:02 23 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Un tulburător „Zbor deasupra unui cuib de cuci“ răsplătit cu aplauze binemeritate de către publicul de acasă (galerie foto)

ro

20 Jun, 2017 00:00 3863 Marime text
Într-o lume nebună, care are nevoie de repere, un alt fel de discurs asupra nebuniei pare să se impună cu necesitate, pentru a smulge din starea de confort şi a da de gândit. Poate plecând de la această premisă sau poate doar pentru a pune în valoare talentul unor tineri slujitori ai scenei s-a născut spectacolul „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, transpunere scenică a unuia dintre cele mai tulburătoare romane ale secolului al XX-lea, semnat de Ken Kesey. 
 
După un parcurs festivalier încununat cu patru premii importante - Cel mai bun actor, Vlad Cristian Fiu, la Festivalul „Buzăul iubeşte Teatrul“, Premiul pentru cel mai bun spectacol şi alte două distincţii pentru Cel mai bun actor în rol secundar, primite de Ionuţ Dulgheriu, respectiv Iulian Marinescu, la Festivalul Naţional al Şcolilor de Teatru „Hyperion iese la Godot“ Bucureşti -, spectacolul-examen avându-i ca protagonişti pe studenţii din anii I, II şi III Actorie şi anul II Coregrafie de la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“ a fost prezentat, duminică seară, acasă, pe scena Teatrului pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare“.
 
Timp de o oră şi jumătate, publicul a urmărit cu emoţie un tulburător „Zbor deasupra unui cuib de cuci“, tensionat, planând asupra unor adevăruri strigate în gura mare de noul venit la ospiciu, Randle Patrick McMurphy, sau abia şoptite de către viitorii săi companioni zănatici, aflaţi sub teroarea calmului diabolic al domnişoarei Ratched, Sora-Şefă a ospiciului, în prezenţa căreia chiar şi medicul Spivey (Mirela Baltaru Mihai) şovăie în luarea deciziilor.
 
Loredana Adăscăliţei, în rolul autoritarei şi vigilentei asistente-şefă Miss Ratched, a impresionat prin stăpânirea de sine, prin modul în care şi-a rostit replicile, fără ezitare, ducând cu bine la sfârşit o dificilă partitură actoricească. Au susţinut partituri convingătoare şi tinerii actori care au interpretat rolurile pacienţilor: Eduard Vacariu (Harding), Iulian Marinescu (Billy), Ionuţ Dulgheriu (Cheswick), Valentin Ispas (Martini) şi Cristian Menaef (indianul Bromden). De cealaltă parte, acţionând ca un personaj colectiv, s-au aflat pacienţii „cronici“, captivi în lumea lor interioară, mult mai frumoasă decât cea de afară: Pilbow - Catinca Hanţiu, Rose - Irina Zlăteanu, Ellis - Alina Drenea şi Rukly - Alexandru Săplăcan. Nu trebuie trecută cu vederea nici apariţia Otiliei Petcov - sora Flynn şi a Otiliei Nicoară - infirmierul Williams.
 
În interpretarea studenţilor-actori, pregătiţi de prof. univ. dr. Daniela Vitcu, cea care a semnat regia, secondată de asist. univ. drd. Mirabela Moroşonu şi Dana Cojan, spectacolul, după un scenariu realizat de Marius Oltean, a avut culoare şi ritm, muzica, creată de Alexandru Neş, fiind ea însăşi personaj, conturând sau accentuând stările personajelor. Albul halatelor şi griul pijamalelor au contrastat doar cu negrul exuberantului şi curajosului McMurphy, interpretat cu dezinvoltură de Vlad Cristian Fiu, cu ţinutele în culori ţipătoare ale excentricelor Candy Star (Lidia Şuleru) şi Sandra (Andrada Dobre) şi cu jocul de lumini psihedelic de la petrecerea în care s-a dat dezlegare la alcool şi la inhibiţii. Remarcabilă şi coregrafia gândită de lect. univ. drd. Stela Cocârlea, care a imprimat dinamism întregului spectacol.
 
„Zbor deasupra unui cuib de cuci“ este un spectacol realizat în cadrul programului „Primul Pas“, desfăşurat în baza unui protocol de colaborare între Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“ Constanţa, Centrul de Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Artistică „Euxin“ şi Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare“.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?

Comentarii