Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cenușăreasa și Peter Pan îi invită pe prichindei la teatru

ro

21 Feb, 2017 00:00 2009 Marime text
La început de săptămână, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ îi invită pe cei mici să se întâlnească cu personaje de poveste și le aduce și o veste bună: sala de spectacole va fi deschisă și sâmbătă - lucru neobișnuit - pentru un oaspete special, Peter Pan.
 
Faimosul personaj de poveste, care din această săptămână își va stabili reședința la teatrul de la Marea Neagră, va urca pe scena tomitană joi, vineri și sâmbătă, de la ora 10.00, dar și duminică, de la orele 10.00 și 11.30. Noul spectacol din repertoriul Teatrului „Căluțul de mare“ este o adaptare după celebra poveste a lui James Matthew Barrie, în viziunea regizorală a lui Cristian Mitescu. Coregrafia este realizată de Sergiu-Ionuț Anghel, scenografia este creată de Eugenia Tărășescu-Jianu, iar muzica îi aparține lui Viorel Andrinoiu.
 
Până joi, la prima întâlnire cu Peter Pan din această săptămână, prichindeii sunt așteptați în sala de spectacole pentru a fi ghidați în lumea poveștilor nemuritoare de frumoasa Cenușăreasă, care va urca pe scenă marți și miercuri, de la ora 11.00. Regia și scenariul acestui spectacol sunt semnate de Daniel Stanciu, iar scenografia este realizată de Carmencita Brojboiu.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța

Citește și: 

„Peter Pan“, un nou spectacol pentru copii la Teatrul „Căluțul de mare“

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii