Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:46 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fonduri pentru reabilitarea părţii sudice a litoralului Ce lucrări concrete se fac de la Mamaia până la Eforie Nord

ro

05 Apr, 2013 00:00 2563 Marime text
În Monitorul Oficial al României a fost publicată hotărârea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Protecţia şi reabilitarea părţii sudice a litoralului românesc al Mării Negre în zona municipiului Constanţa (Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru şi Tomis Sud) şi Eforie Nord, judeţul Constanţa”. Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile din Programul POS Mediu - axa prioritară 5 - Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc, domeniul major de intervenţie 2 - Reducerea eroziunii costiere, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legat constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
Beneficiarul proiectului este Administraţia Naţională „Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral. Valoarea totală a investiţiei este de 654.554 mii lei, din care construcţii-montaj - 538.052 mii lei, sumă repartizată astfel: Mamaia Sud - 67.331 mii lei, Tomis Nord - 175.420 mii lei, Tomis Centru - 123.966 mii lei, Tomis Sud - 120.141 mii lei, Eforie Nord - 167.696 mii lei.
La capitolul „Capacităţi”, în hotărârea din Monitorul Oficial figurează: Mamaia Sud - înnisipare artificială plajă, reabilitări diguri emerse, jetale, diguri îngropate, Tomis Nord - înnisipare artificială plajă, diguri şi epuri, diguri longitudinale submerse, diguri îngropate, Tomis Centru - înnisipare artificială plajă, diguri şi epiuri, diguri longitudinale submerse, diguri îngropate, Tomis Sud - înnisipare artificială plajă, diguri şi epiuri, diguri longitudinale submerse, diguri îngropate, Eforie Nord - înnisipare artificială plajă, reabilitare şi extindere jetele, siguri submerse.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii