Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
00:14 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cristinel Dragomir, repus la cârma CJC Caz fără precedent în România - Nicuşor Constantinescu, preşedinte şi nu prea

ro

13 Dec, 2014 00:00 2097 Marime text
Cristinel Dragomir, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa a fost, din nou, împuternicit de aleşii judeţeni să îndeplinească prerogative de preşedinte al instituţiei. Potrivit declaraţiilor sale, poate îndeplini aceste atribuţii doar până la sfârşitul anului 2014. Chiar primul punct votat de aleşi pe ordinea de zi a fost aprobarea proiectului de hotărâre prin care vicepreşedintele Cristinel Dragomir a preluat atribuţiile preşedintelui CJC, în condiţiile în care Nicuşor Constantinescu nu se poate apropia de Consiliul Judeţean. Dragomir a mai întrunit aceste atribuţii şi în perioada în care Nicuşor Constantinescu a fost suspendat prin ordinul prefectului Radu Volcinschi.

Situaţie inedită la Constanţa

Este pentru prima dată când un astfel de caz se întâlneşte în România. Situaţia în care se găseşte preşedintele în funcţie al CJC, Nicuşor Constantinescu, nu este reglementată de nicio lege în vigoare. Astfel, deşi este legal şef al Consiliului Judeţean Constanţa, el are interdicţia de a se apropia de instituţie, de subordonaţi şi de consilierii judeţeni, astfel că nu îşi poate îndeplini atribuţiile inerente ale funcţiei sale oficiale.
„Legea 215/2001 nu prevede ce se întâmplă când este o astfel de situaţie, pentru că, la momentul la care a fost dată, în 2001, nu exista măsura controlului judiciar. Când s-a introdus, nu s-au modificat şi toate legile în vigoare care să cuprindă ce se întâmplă într-o situaţie de acest fel. Este o situaţie nemaiîntâlnită la nivel naţional şi tocmai de aceea introducem pe ordinea de zi acest proiect“, a explicat Cristinel Dragomir necesitatea introducerii acestui proiect de hotărâre pe ordinea de zi. „Am fost mandatat de Consiliul Judeţean să preiau atribuţiile de preşedinte în baza unei hotărâri de Consiliu Judeţean care avea ca suport un ordin al prefectului prin care preşedintele era suspendat. Acel ordin a încetat de drept, ca urmare şi HCJ prin care m-au mandatat pe mine a încetat de drept“, a adăugat vicepreşedintele CJ Constanţa.

Instanţa a dat, instanţa a luat

În urma deciziei Curţii de Apel Constanţa emise vineri, 5 decembrie, Nicuşor Daniel Constantinescu a redevenit preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Ordinul de suspendare nr. 431/11.08.2014, prin care prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, constata suspendarea de drept a mandatului preşedintelui CJC, Constantinescu Nicuşor Daniel, ca urmare a măsurii de arestare preventivă impusă la acea dată de Curtea de Apel Bucureşti, a devenit nul din momentul în care acesta a ieşit din arestul Spitalului Penitenciar Rahova şi a revenit acasă. Deşi, „în acte“, este din nou şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu nu îşi poate exercita prerogativele de preşedinte al Consiliului Judeţean, câtă vreme există anumite obligaţii impuse de magistraţii constănţeni. Potrivit încheierii instanţei date pe 5 decembrie, în care magistraţii au dispus înlocuirea arestului preventiv cu cea a controlului judiciar, Nicuşor Constantinescu trebuie să respecte anumite prevederi şi are anumite interdicţii, printre care şi aceea de a nu lua legătura şi de a nu comunica, prin niciun mijloc, „cu martorii şi experţii din prezenta cauză precum şi cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare precum şi cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni“.
„Pentru că Legea 215/2001 prevede foarte clar că atribuţiile preşedintelui de Consiliu Judeţean îndeplineşte, în condiţiile legii, ca atribuţie, întocmirea proiectului bugetului propriu al judeţului şi contul de încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare Consiliului Judeţean, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege. Astăzi, când discutăm, preşedintele Consiliului Judeţean în funcţie este preşedintele ales Nicuşor Constantinescu. Are nişte restricţii şi nu îşi poate exercita mandatul. Dat fiind că situaţia preşedintelui ales al Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, nu este prevăzută de Legea Administraţiei Publice - el şi-a preluat funcţia, dar nu poate lua legătura cu consilierii şi ceilalţi angajaţi ai Consiliului - trebuie să mandatăm unul dintre vicepreşedinţi, care să preia prerogativele, la fel cum a fost pe perioada arestării. Ca urmare a neexecutări atribuţiilor de către preşedintele CJC, ne aflăm în situaţia de excepţie de a fi în imposibilitatea de a pune în practică dispoziţiile OUG 74/ 03.12. 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 şi unele măsuri bugetare, în sensul de a opera rectificările de buget aferente. De aceea, se impune această hotărâre“, a explicat Cristinel Dragomir în expunerea de motive care a stat la baza proiectului de hotărâre.

„Nu ştiu unde se cuantifică aceste zile. Aveţi un of!“

„Întrucât în discuţia pe care am avut-o cu avocaţii şi cu doamna secretar (n.r. secretarul judeţului, Mariana Belu), suntem în imposibilitatea de a lua legătura cu preşedintele Consiliului Judeţean pentru a nu încălca termenii controlului judiciar“, a precizat vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir.
Întrebat care este situaţia în care se găseşte acum preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, dacă este în concediu medical, de odihnă ori în altă situaţie, vicepreşedintele CJC a replicat: „Nu ştiu unde se cuantifică aceste zile. Aveţi un of!“. „Am mai spus cum e cu acel articol care se referă exclusiv la situaţia în care eşti în imposibilitatea de a îţi exercita atribuţiile pentru că, din punct de vedere medical, nu eşti apt. Asta nu se poate dovedi decât printr-un certificat medical. Nu suntem în această situaţie, pe parcursul a şase luni de zile în decursul unui an de zile nu s-ar fi ajuns la acele şase luni ca să existe posibilitatea ca preşedintelui să îi înceteze mandatul de drept“, a adăugat Dragomir.

Liberalul Dumitru Bedivan nu a mai vrut să fie ales judeţean. Ce propunere au înaintat liberalii

Odată învestit cu atribuţii de preşedinte în urma votului a 24 dintre cei 28 de consilieri judeţeni prezenţi la reuniune, Cristinel Dragomir a ţinut şedinţa, care a continuat cu expunerea altor şapte proiecte. Unul dintre acestea se referea la încetarea de drept a mandatului de consilier al lui Dumitru Bedivan. „Îi rog pe colegii de la PNL, noul PNL, ca, până la şedinţa din 22, să vină cu o propunere de supleant, astfel încât să fim în formulă completă“, le-a solicitat vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir, colegilor din PNL. Liberalii au deja o propunere pentru locul rămas vacant. Potrivit preşedintelui Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, postul vacant ar urma să fie ocupat de Luminiţa Iuruc, următorul pe lista supleanţilor. „Avem înlocuitor. Este vorba de Luminiţa Iuruc, de la organizaţia din Valu lui Traian”, a spus Dragomir. Luminiţa Iuruc este de profesie jurist.

Tot vineri, aleşii au votat pentru rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru Şcoala Gimnazială Specială Sanatoriu Techirghiol, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Albatros” Constanţa, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori” Constanţa, Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Delfinul” Constanţa, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Constanţa. De asemenea, pe ordinea de zi s-a regăsit şi proiectul privind aprobarea rectificării bugetului judeţean pe anul 2014. Toate proiectele au fost înaintate de vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir. „Banii care s-au împărţit astăzi au fost alocaţi la ultima rectificare bugetară. „Este vorba de 84 de milioane, bani pe care Guvernul i-a alocat judeţului şi unităţilor administrativ-teritoriale, fără niciun fel de rezervă, fără niciun fel de coloratură politică sau altă chestiune. S-a dat pentru tot ce a fost înregistrat ca arierat la toate UAT-urile din judeţ, se va plăti până la data de 19 (n.r. decembrie)“.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • oli 13 Dec, 2014 09:20 Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar!