Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:42 15 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Transportatorii rutieri amenință cu poteste. Aceștia solicită returnarea unei părți din acciza la carburanți

ro

05 Sep, 2017 19:02 436 Marime text
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) cere din nou Guvernului rambursarea unei cote din acciza la carburanți, amenințând cu ample manifestații de protest dacă această solicitare nu va fi rezolvată, potrivit unui comunicat al Federației, remis, marți, AGERPRES.
  

"Federația Operatorilor Români de Transport a transmis astăzi (marți — n.r.), Guvernului României o solicitare privind constituirea unui grup de lucru pentru elaborarea unui act normativ în vederea rambursării unei cote din acciza încasată din carburanți către transporturile comerciale. FORT consideră că numai o astfel de măsură poate redresa încasările la bugetul de stat, menținând totodată competitivitatea sectorului de transporturi românești, sector aflat pe locul 6 în topul contributorilor, în raport cu ceilalți transportatori europeni. În cazul în care și această solicitare va fi tratată cu aceeași lipsa de interes, ne vom afla în situația în care, la solicitarea transportatorilor, să organizăm ample manifestații de protest", spun transportatorii.

 
Astfel, potrivit scrisorii transmise Guvernului, FORT precizează că transportatorii rutieri din România sunt din nou puși într-o situație dificilă odată cu adoptarea modificărilor privind acciza la carburant, în principal din cauza faptului că nu pot transfera în tarifele prestate influența în costul operațional.
 

"Ne vom afla astfel în aceeași situație din perioada 2015-2017, respectiv cea în care transporturile rutiere internaționale își vor reloca alimentările în afara României (unde recuperează și TVA și parte din acciza), piața de consum 'captivă' urmând să diminueze investiții în flotă, resursă umană și dezvoltare", se arată în solicitarea adresată premierului României.

 
În continuare, transportatorii cer aprobarea constituirii unui grup de lucru format din specialiști ai ministerului de Finanțe și reprezentanți ai patronatelor din transporturi, care să elaboreze un proiect de act normativ pentru rambursarea unei cote din acciza pe motorină către companiile de transport mărfuri și pasageri ce alimentează pe teritoriul României, după modelul practicat în Belgia, Franța, Ungaria, Slovenia și Spania.
 
Prin adoptarea unei astfel de măsuri, bugetul de stat urmează să beneficieze de încasări mai mari, transportatorii români vor continua să fie competitivi și să alimenteze pe teritoriul țării noastre, concurența loială urmează să crească, iar evaziunea fiscală și comerțul ilicit cu motorină să scadă, argumentează transportatorii.
 

"Statul poate avea totodată la dispoziție o statistică în timp real raportată alimentărilor cu carburanți și totodată la îndemână insituțiilor de control, o oglindă vie a celor ce nu alimentează din zona accizabilă însă desfășoară activități de transport comercial", se mai arată în scrisoarea semnată de reprezentanți FORT.
 

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a anunțat, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, că accizele la carburanți vor crește în două etape, de la 15 septembrie și de la 1 octombrie, cu câte 0,16 lei pe litru.

Sursa:  AGERPRES.

Ti-a placut articolul?

Comentarii