Președintele României, Nicușor Dan - „Este important să întărim cooperarea cu Austria, în special în zona economică“
Președintele României, Nicușor Dan - „Este important să întărim cooperarea cu Austria, în special în


Citește și:Vizită oficială în Austria, azi și mâine, la invitația Președintelui și a Primei Doamne, drept pentru care prima oară suntem în familie aici. O să avem o întâlnire cu Președintele în această după-amiază, urmată de o conferință de presă comună. Mâine o discuție cu Cancelarul și, după cum ați văzut, o prezență la Forumul de Afaceri din Salzburg.
După cum știți, relația cu Austria, în context Schengen, n-a fost cea mai caldă. Acum că lucrurile astea au trecut, e important să mergem mai departe, să întărim cooperarea, în special în zona economică. Există oportunități, așa cum am spus mai devreme. Există acest proiect pe care trebuie să îl reluăm cu Dunărea, care să conecteze economiile din regiune și, bineînțeles, toate celelalte schimburi comerciale, Austria fiind al treilea investitor direct în România“ - a declarat președintele Niucșor Dan.
Reacția președintelui Nicușor Dan la acuzațiile ce i se aduc vicepremierului Dragoș Anastasiu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp