Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:24 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Teren deţinut de Ankutza Market Exim SRL, de vânzare. Licitaţia, organizată de Fiscul din Constanţa (document)

ro

25 Jul, 2017 00:00 624 Marime text
Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Serviciul de Executare Silită Persoane Juridice anunţă organizarea unei licitaţii pentru valorificarea unui bun imobil care aparţine societăţi Ankutza Market Exim SRL.
 
Licitaţia va avea loc pe data de 9 august, ora 13.00, la sediul Fiscului din municipiul Constanţa, bulevardul Tomis 321A. Participanţii la această procedură vor putea achiziţiona un teren extravilan arabil, în suprafaţă de 4.500 mp, parcela A 161/16, lot 2, tarla 41, situat în Agigea. Bunul a fost evaluat la preţul de 13.848 de lei şi este grevat de următoarele sarcini: creditorul MKB Romextera Bank SA, prin ipoteca legală instituită conform Încheierii OCPI Constanţa nr. 8383/11.02.2008, şi creditorul AJFP Constanţa, Colectare Persoane Juridice, prin ipoteca legală Instituită conform Încheierii OCPI nr. 120170/10.11.2016.
 
Cei care pretind vreun drept asupra bunurilor imobile sunt invitaţi să înştiinţeze despre aceasta organul de executare, înainte de data stabilită pentru vânzare. De asemenea, cei interesaţi de cumpărarea bunurilor imobile sunt invitaţi să se prezinte la termenul de vânzare la locul fixat în acest scop şi, până la acel termen, să prezinte oferte de cumpărare.

Despre Ancutza Market Exim SRL

Aşa cum rezultă din datele disponibile la Registrul Comerţului, consultat pe data de 23 iulie, Ancutza Market Exim SRL a luat fiinţă în anul 2002 şi are sediul social în municipiul Constanţa, ţoseaua Mangaliei nr. 80A, poligon 2, biroul nr. 21. Capitalul social subscris, de 30.100 de lei, integral vărsat, este compus din 3.010 părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma este deţinută de Marian Gălăţeanu, născut pe 15.08.1989, în Galaţi, cu zece parţi sociale, 25% din capitalul social, Ion Dănuţ Dulman, născut pe 27.05.1989, în Constanţa, cu 2.850 de parţi sociale, 70% din capitalul social, Ştefan Bogdan Ardeleanu, născut pe 29.12.1979, în Bacău, cu 150 de parţi sociale, 5% din capitalul social. Administratorul firmei este Ion Dănuţ Dulman. Ancutza Market Exim SRL se ocupă de transporturi rutiere de mărfuri.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul publicat de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, Serviciul de Executare Silită Persoane Juridice.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii