Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:44 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste un milion de caziere judiciare au fost eliberate în primele cinci luni ale anului. Cum se poate obţine documentul

ro

04 Jun, 2017 11:54 1498 Marime text
În primele 5 luni ale anului, polițiștii din întreaga țară, sub coordonarea Direcției Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă a Poliției Române, au eliberat peste 1.000.000 de caziere (certificate de cazier) cetățenilor care le-au solicitat.

Direcția Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române este direcția care organizează activitatea de verificare a cererilor și de eliberare a certificatelor de cazier judiciar persoanelor fizice și juridice, în sistem automat, după caz.

În perioada 1 ianuarie — 31 mai a acestui an, polițiștii din întreaga țară au eliberat 1.050.468 de certificate de cazier persoanelor care au solicitat, dar și 194.250 de alte documente (extras de cazier judiciar, adeverință de cazier etc.)

Informații utile:

Pentru a obține un certificat de cazier judiciar din România, persoana fizică poate depune personal cererea-tip, cu datele complete de stare civilă și motivată, la orice subunitate de poliție în care există ghișeu de cazier judiciar însoțită de:

actul de identitate (cartea de identitate, buletinul de identitate, pașaport, cartea de identitate provizorie și certificat de înregistrare a cetățenilor U.E., carte de rezidență, carte de rezidență permanentă, permis de ședere temporară sau permanentă, aflate în termen de valabilitate);

Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita eliberarea certificatului de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

De asemenea la cererea motivată a persoanelor aflate în străinătate, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pot elibera, după efectuarea verificărilor necesare în bazele de date, adeverințe în care consemnează rezultatele verificărilor.

Aceste adeverințe au valoarea juridică a unui certificat de cazier judiciar și se utilizează exclusiv în străinătate.

Certificatul de cazier judiciar pentru persoane fizice se poate solicita și prin împuterniciții acestora, conform procedurilor legale în vigoare, după cum urmează:

în țară, numai pe baza unei procuri autentificate de către un notar public;

în străinătate, pe baza unei procuri autentificate prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori de către un notar, cu respectarea cerințelor legalizării actelor oficiale străine. Pentru statele care au aderat la Convenția de la Haga din 5 noiembrie 1961 este suficient să fie aplicată apostila.

Conținutul procurii trebuie formulat în termeni clari, din care să rezulte persoana care a fost mandatată, scopul și durata mandatului.

În situația în care cererea se depune prin împuternicit, aceasta va fi însoțită de copia actului de identitate a solicitantului, copia actului de identitate a împuternicitului și de procura autentificată în condițiile legi.

Procurile întocmite în Republica Moldova sau de ambasadele Republicii Moldova, în limba română, sunt acceptate ca valabile fără vreo altă supralegalizare.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru depunere la dosarul de grațiere individuală, acesta poate fi solicitat de persoana condamnată, copiii, apărătorul ori reprezentantul legal al acesteia, soțul persoanei condamnate, ascendenții, frații ori surorile celui condamnat sau ai soțului acestuia.

Când certificatul de cazier judiciar este necesar pentru Registrul Operatorilor Intracomunitari în document se înscriu pe lângă sancțiunile penale din hotărârile judecătorești rămase definitive și date notate în mod provizoriu privind persoanele fizice sau juridice față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în cazurile în care cererea-tip este depusă în România.

Pentru situațiile în care cererea este depusă prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, certificatul de cazier judiciar se eliberează în cel mult 30 de zile de la data depunerii, iar în cazul adeverințelor în termen de 10 zile de la data solicitării.

Documentele sunt valabile 6 luni de la data primirii și numai în scopul pentru care au fost eliberate.

Lista subunităților de poliție care eliberează certificate de cazier judiciar, precum și programul ghișeelor de lucru cu publicul, se găsesc afișate pe paginile de internet ale Inspectoratelor de Poliție Județene, respectiv, Poliția Capitalei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii