Peste 40 de accidente au avut loc în minivacanţa de Rusalii
Peste 40 de accidente au avut loc în minivacanţa de Rusalii
06 Jun, 2017 20:27
ZIUA de Constanta
1784
Marime text



Au fost avariaţi 50 de metri de parapet de beton şi 114 metri de parapet metalic. Printre pagube s-au numărat şi 13 indicatoare rutiere avariate.
Reparaţiile vor fi efectuate în cel mai scurt timp, din fonduri de la Bugetul de Stat sau din venituri proprii, în cadrul contractelor de întreţinere existente sau în regie proprie, după caz.
În toate secţiile de drumuri naţionale şi autostrăzi echipele de intervenţii specializate în cazul acestor tipuri de evenimente au intervenit rapid pentru curăţarea părţii carosabile şi redarea circulaţiei în condiţii de siguranţă în cel mai scurt timp posibil.
Echipe special constituite din cadrul regionalelor CNAIR continuă acţiunea de colectare a gunoiului (în special ambalaje de plastic sau hârtie, sticle de plastic şi doze de aluminiu) din parcări şi de pe marginea drumului, iar până în acest moment au fost strânse mai multe tone de gunoi. Echipele respective se ocupă inclusiv de igienizarea zonelor special amenajate de pe reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii