Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
20:01 23 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Oficial. Cum vor fi acordate facilitățile la transportul public de călători beneficiarilor din municipiul Constanța

ro

06 Apr, 2017 15:07 1247 Marime text
Serviciul Public de Asistență Socială Constanța anunță că în perioada 10.04.2017-30.04.2017, între orele 09:00 – 16:00 au loc înscrierile pentru acordarea de facilități la transportul public de călători beneficiarilor din municipiul Constanța.

Categoriile de beneficiari pentru care Serviciul public de asistență socială Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele:

a) persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri;
b) pensionarii cu pensii de până la 1250 de lei inclusiv;
c) persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
d) persoanele cu dizabilități (cu handicap accentuat și grav), asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoțitorii acestora;
e) nevăzătorii cu handicap grav și accentuat și însoțitorii acestora;
f) persoanele cu dizabilități (cu certificat de încadrare în grad de handicap mediu și ușor), pe perioada valabilității certificatului de handicap;

Actele necesare în baza cărora vor fi eliberate legitimații/permise de călătorie gratuită:
a) cerere și declarație pe propria răspundere;
b) act de identitate/certificat de naștere (copie și original);
c) certificat de încadrare în grad de handicap/contract individual de muncă (copie și original) pentru persoanele amintite la literele a), b) și c);
d) cupon de pensie (copie xerox) pentru persoanele menționate la literele d) și e).
e) adeverință eliberată de A.N.A.F. pentru persoanele de 60 de ani care nu realizează venituri (original). 

Cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea legitimațiilor/permiselor de călătorie gratuite pot fi ridicate, completate și depuse în următoarele cluburi pentru pensionari:

1) Strada Dezrobirii nr. 123, bl. IS3;
2) Strada Aurora nr. 2, bl. PF1;
3) Strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4;
4) Strada Egretei, nr. 2;
5) B-dul. Al. Lăpușneanu, nr. 66, bl. LE9;
6) B-dul Tomis, nr. 211, bl. TS6B;
7) Șoseaua Mangaliei, nr. 86A;
8) Str. Cișmelei, nr. 16;
9) Complex Tomis III (piața veche);
10) Strada Ștefan cel Mare, nr. 77-79;
11) Strada Brizei, bl. FD3 – parter;
12) Strada Zorelelor, nr. 69 bis, precum și la Sediul Serviciului public de asistență socială, strada Unirii, nr. 104 (biroul nr. 7).

Permisele/legitimațiile de călătorie gratuite se vor elibera o singură dată pentru lunile rămase până la sfârșitul anului calendaristic și vor fi transmise la domiciliul/adresa de corespondență beneficiarilor prin curierat.

Pentru perioada cuprinsă între data depunerii cererilor pentru acordarea legitimațiilor ori permiselor de călătorie gratuite și data transmiterii acestora la domiciliul sau adresa de corespondență beneficiarilor, persoanele care se încadrează într-una din categoriile de beneficiari mai sus menționate, vor ridica permisele ori legitimațiile prin punctele de distribuire abonamente ale R.A.T.C. 

Potrivit Iulianei Zaharciuc, şef serviciu în cadrul Serviciului public de asistență socială de luni se vor primi cererile de înscriere din partea persoanelor beneficiare. S-a stabilit o perioadă tranzitorie de aproximativ 90 de zile în care se vor procesa aceste cereri şi se va achiziţiona un serviciu pentru expedierea permiselor de călătorie. Din momentul în care beneficiarii vor intra în păosesia acestor permise vor călători cu acestea până la sfârşitul anului, nemafiind necesară vizarea lunară la ghişeele RATC. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii