Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:06 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Mirela Matichescu a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism (document)

ro

28 Oct, 2015 00:00 2750 Marime text


Mirela Matichescu a demisionat, ieri, din funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Turism (ANT), după aproape trei ani de activitate. Decizia a fost una personală.
 
Mirela Matichescu a fost numită vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al ANT la data de 19 februarie 2013. A exercitat, începând din septembrie 2014, funcția de președinte al instituției, până la numirea unui conducător al Autorității, potrivit legii.
 
Ieri, şi-a anunţat demisia. „Plec după un mandat pe care l-am fructificat la maximum. Este o decizie personală. În aceşti ani, mi-am făcut treaba în slujba ANT și a tot ceea ce a însemnat industria turistică. Mă refer la agenții de turism, hotelieri, asociații profesionale, dar şi la cei peste 156.000 de angajați din această industrie. M-am luptat pentru ei să le reducem taxele și impozitele, dar şi să le creştem calitatea serviciilor“, a declarat Mirela Matichescu, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa.

„Am reușit să stabilesc o relație strânsă între administrația publică și mediul privat. Mulţumesc echipei de la ANT. Nu a fost uşor. Am muncit din greu, de multe ori în situații de avarie. Cu siguranţă, cei care vin după mine au ce să continue. Anca Pavel-Nedea vine cu energie, cu un suflu nou, sigur nu o să dezamăgească“, a adăugat Mirela Matichescu.
 
Cu privire la planurile sale, a precizat: „Am mai multe proiecte în studiu. Pentru moment, îmi iau o mini-vacanţă“.

Cum comentează Anca Pavel-Nedea demisia

Noul preşedinte al ANT, Anca Pavel-Nedea, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că apreciază munca depusă de Mirela Matichescu la ANT. „Mi-ar fi plăcut să colaborez cu ea. Era o veste bună să putem face echipă. Apreciez munca depusă de Mirela Matichescu. Am discutat decizia ei, care este una personală“, a precizat Anca Pavel-Nedea. 
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza CV-ul Mirelei Matichescu, aşa cum a fost disponibil pe site-ul ANT.

UPDATE 1, ora 16.20

La două zile de la anunţarea demisiei din funcția de vicepreședinte al ANT, Mirela Matichescu revine cu noi declaraţii. „Sucesorii mei vor prelua o industrie turistică bine consolidată, cu indici de creştere peste nivelul de referinţă al anului 2008, an memorabil pentru turismul românesc.Această creştere durabilă a fost posibilă datorită implicării autorităţilor publice locale, a mediului privat şi, nu în ultimul rând profesionalismului echipei din cadrul ANT, a reprezentanţelor interne, cât şi a birourilor de turism ale României din străinătate, cărora le mulţumesc sincer pentru angajamentul de care au dat dovadă în atingerea cu succes a obiectivelor.
 
Mă bucur că am reuşit să stabilesc o conexiune extraordinară între instituţiile publice şi mediul de afaceri din domeniul turismului şi că rezultatul acestei bune colaborări a condus la iniţiative legislative inovatoare precum reducerea TVA la 9%, legea voucherelor de vacanţă, stimuli foarte importanţi pentru industria turistică, pentru dezvoltarea economiei naţionale şi nu în ultimul rând pentru turist.
 
Am convingerea că turismul românesc va continua trendul ascendent pe care s-a înscris ferm în ultimii trei ani şi că performanţele acestui sector vor reflecta importanţa economică şi socială a turismului pentru societatea românească”, a scris Mirela Matichescu, astăzi, pe o reţea de socializare.
 
Sursa foto: Facebook (Mirela Matichescu)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii