Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 23 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Accident feroviar grav în Copenhaga. Mai multe persoane și-au pierdut viața

ro

23 Apr, 2026 09:49 168 Marime text
Foto ilustrativ





Două trenuri s-au ciocnit joi în Danemarca, în accident fiind răniți între cinci și zece oameni, au informat serviciile locale de urgență, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Incidentul a avut loc la nord de Copenhaga, pe o linie feroviară care leagă orașele Hillerod și Kagerup, a declarat poliția într-un comunicat.


'Am primit alerta chiar la ora 6:30' (4:30 GMT), a declarat pentru AFP Tim Simonsen, purtător de cuvânt al serviciilor de urgență.

'Este vorba de două trenuri locale care s-au ciocnit frontal', a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din zona metropolitană Copenhaga.

'Există răniți printre pasageri. Toată lumea a ieșit din trenuri, așa că nimeni nu a rămas blocat... Ample resurse au fost trimise la fața locului', a adăugat purtătorul de cuvânt.


Numărul răniților este estimat între cinci și zece, a relatat postul public de televiziune DR, citând poliția.

Accidentele feroviare sunt rare în Danemarca, dar în 2019, o coliziune în care a fost implicat un tren de pasageri s-a soldat cu opt morți și 16 răniți.

În august 2025, o persoană a murit după ce un tren a izbit un vehicul agricol.


Citește și

Circulația trenurilor pe ruta Constanța – Mangalia se reia de la 30 aprilie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii