Deputata Mirela Matichescu (PSD Constanța) critică guvernarea Bolojan „Interesul constănțenilor este mai important decât interesele de partid!”
Deputata Mirela Matichescu (PSD Constanța) critică guvernarea Bolojan: „Interesul constănțenilor este mai


Critici dure la adresa guvernării
Mirela Matichescu a reamintit că PSD a votat în Parlament în favoarea instalării Guvernului Bolojan, pentru a permite începerea unei reforme reale a statului și reducerea cheltuielilor nejustificate din zona publică. Totuși, deputata acuză actualul executiv de creșteri de taxe și impozite, scăderi de venituri pentru salariați și pensionari și măsuri care afectează negativ capitalul autohton.
„Votul Parlamentului a fost interpretat greșit de Ilie Bolojan, prin lipsă de transparență față de colegii de coaliție, prin decizii fiscale care pun presiune pe cetățeni și pe economie. Din păcate, nici județul Constanța nu a scăpat de efectele negative ale acestui mod de a guverna”, a declarat Matichescu.
Investiții blocate în județul Constanța
Deputata atrage atenția că mai multe proiecte majore pentru Constanța au fost suspendate sau lipsite de finanțare:
-
Modernizarea drumurilor județene DJ 393 și DJ 391, incluse în programul Anghel Saligny și cu contracte de finanțare deja aprobate;
-
Construcția Spitalului Regional Constanța, un proiect crucial pentru întreaga regiune de sud-est;
-
Stadionul „Gheorghe Hagi”, o investiție mult așteptată, cu impact în dezvoltarea sportului și a comunității locale.
„Nu putem accepta oprirea finanțării pentru aceste proiecte esențiale. Constanța nu este un județ de mâna a doua. Contribuim masiv la bugetul țării prin infrastructura navală, portuară, turism și industrie, dar suntem lăsați în urmă”, a adăugat deputata.
Turismul și industria ospitalității, afectate de noile măsuri
Matichescu a criticat dur și deciziile privind sectorul HoReCa, unul vital pentru economia Constanței. Printre problemele semnalate se numără:
-
reducerea cuantumului și numărului voucherelor de vacanță,
-
eliminarea impozitului specific,
-
creșterea TVA-ului de la 5% și 9% la 11%.
„Aceste măsuri pun în pericol un sector deja fragil, cu importanță strategică pentru județul nostru”, a avertizat deputata.
Apel la unitate între parlamentarii constănțeni
Mirela Matichescu a subliniat că mandatul primit de la cetățeni este mai important decât disciplina de partid și a lansat un apel către toți parlamentarii din județ:
Declarația deputatei PSD reflectă tensiunile tot mai mari dintre Guvern și parlamentarii social-democrați, în special pe fondul nemulțumirilor legate de blocarea unor investiții esențiale pentru județele din țară.„Vă chem pe toți, colegi parlamentari din Constanța, să fim uniți și să arătăm că luptăm cu adevărat pentru județul nostru. Votul nostru trebuie să fie pentru Constanța – cu sau fără Guvernul Bolojan!”
Citește și
Întâlniri ale parlamentarului Mirela Matichescu cu rezerviști militari și sindicate din sănătate și educație
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp