Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:24 14 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputat Mirela Matichescu, PSD Constanța „Când batjocura devine hit, patriotismul ajunge rușine”!

ro

14 Jul, 2025 14:37 319 Marime text


S-a tras cortina peste ediția din acest an a Festivalului „Beach, Please!” iar ca de fiecare dată, părerile sunt împărțite.

Deputatul PSD de Constanța, Mirela Matichescu consideră că festivalul nu mai este de mult doar un eveniment de muzică.

„Este un simptom al unei crize morale care se adâncește în rândul tinerei generații, promovată sub pretextul libertății artistice. Încă de anul trecut am avertizat că ceea ce se întâmplă pe scena acestui festival nu are nimic de-a face cu cultura, educația sau spiritul civic – ci, dimpotrivă, cu o degradare deliberată a acestor valori.

Faptul că, în fața a peste 150.000 de tineri – mulți dintre ei minori – România a fost înjurată de pe scenă în mod repetat și violent este inacceptabil. Expresiile folosite nu mai țin de artă, de ironie sau de libertate de expresie. Țin de instigare, dispreț și propagare a urii față de propria țară.

Este o formă de manipulare culturală care subminează respectul pentru identitatea națională și încurajează haosul moral.
Mai grav este că organizatorii nu doar că au permis aceste derapaje, ci le-au valorizat”, spune deputatul PSD.

În calitate de parlamentar, Matichescu anunță că va solicita: audieri urgente în Comisia pentru cultură și media a Camerei Deputaților; elaborarea unui cadru legislativ care să stabilească limite clare pentru conținutul artistic prezentat în spații accesibile minorilor și sancționarea organizatorilor care permit propagarea de mesaje anti-românești în numele divertismentului”.


 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii