Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:05 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma care voia o fabrică de produse de ritual religios la Mănăstirea „Sfânta Elena de la mare”, acţionată în instanţă

ro

15 Nov, 2016 00:00 2974 Marime text
Societatea Lumina Tomisului SRL, care intenţiona să implementeze în incinta Mănăstirii „Sfânta Elena de la mare“ din comuna Costineşti proiectul „Construire fabrică de produse manufacturiere şi de ritual religios“, finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), a fost dată în judecată.
 
Pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat, pe data de 9.11.2016, dosarul nr. 30906/212/2016, Secţia Civilă, materia litigii cu profesioniştii, obiectul ordonanţă de plată - OUG 119/2007/art. 1014 CPC, stadiul procesual -      fond. Părţile dosarului sunt Dobrogea Proiect SRL, în calitate de creditor, şi Lumina Tomisului SRL, în calitate de debitor.
 
De asemenea, tot pe data de 9 noiembrie, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat şi dosarul 30907/212/2016, Secţia Civilă, materia litigii cu profesioniştii, obiectul - ordonanţă de plată - OUG 119/2007/art.1014 CPC, stadiul procesual - fond. Părţile dosarului sunt Lumina Tomisului SRL - debitor şi SC Structural ING SRL - creditor.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Dobrogea Proiect SRL a fost înfiinţată în anul 2014. Sediul social al firmei se află în municipiul Constanţa, bulevardul Tomis nr. 232. Capitalul social subscris, de 250 de lei, integral vărsat, este compus din 25 de părţi sociale. Asociat unic şi administrator al Dobrogea Proiect SRL este Mihaela Niţă, născută pe 11.04.1975, în Constanţa. Domeniul principal de activitate al firmei constă în „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea”. I-am contactat pe reprezentanţii societăţii Dobrogea Proiect SRL pentru mai multe detalii, iar aceştia ne-au asigurat că vor reveni cu un punct de vedere.
 
Structural ING SRL are sediul social în municipiul Constanţa, strada Iosif Ivanovici, şi a fost înfiinţată în anul 2005. Capitalul social subscris, de 10.000 de lei, integral vărsat, este compus din 1.000 de părţi sociale. Asociat unic al firmei este Constantin Stanciu, născut pe 7.06.1978, în Tulcea. Tot el este şi administratorul societăţii, care desfăşoară „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea”. „Este un litigiu între noi. A trecut un an şi jumătate şi ei încă nu ne-au achitat datoria pentru serviciile prestate“, ne-e explicat Constantin Stanciu.
 
La rândul său, firma SC Lumina Tomisului SRL a fost înmatriculată în anul 2012 şi are sediul social în Costineşti, parcela A390/4, incinta Mănăstirii „Sfânta Elena de la mare”. Capitalul social subscris, de 250 de lei, integral vărsat, este compus din 25 de părţi sociale. Asociat unic al firmei este Marius Silviu Elama, născut pe 12.12.1981, în Isaccea. Administratorul societăţii este Vasile Andrei Sorin, născut pe 9.09.1985, în Adjud, Vrancea. Lumina Tomisului SRL se ocupă de „fabricarea altor produse manufacturiere, fabricarea de articole diverse: lumânări, candele şi similare, articole de ritual religios, produse artizanale şi atelier de icoane”. Pe site-ul Arhipiescopiei Tomisului se precizează că Marius Silviu Elama este preot la Parohia „Naşterea Maicii Domnului Eforie Nord II”.
 
„Această societate a fost fondată în 2012, pentru un atelier al mănăstirii care urma să se ocupe de fabricarea obiectelor de cult. Era vorba şi de o fabrică de lumânări, pe care dorea să o ridice cu fonduri europene Societatea nu a obţinut fonduri europene şi nu mai funcţionează. Prin urmare, se doreşte radierea ei. Dar firma are nişte datorii, pe care trebuie să le returneze“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
 
Precizăm că am încercat să luăm legătura şi cu reprezentanţii societăţii Lumina Tomisului SRL, sunând la numărul de telefon disponibil pe fişa societăţii de pe Registrul Comerţului, însă acesta nu este valabil.

Povestea firmei 

Fondatorul societăţii este Manuela Macovei, care, la momentul înfiinţării, era asociat unic. Administratorul firmei era Constanţa Negoescu. În anul 2015, Manuela Macovei, în calitate de asociat unic, l-a cooptat în societate pe Marius Silviu Elama, care a venit cu aport la capitalul social în valoare de 50 de lei, numerar. În urma cooptării, capitalul social total se majorează cu 50 de lei, devenind 250 de lei, fiind împărţit într-un număr de 25 de părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi deţinut de către asociaţi astfel: Manuela Macovei, aport la capitalul social de 80%, reprezentând un număr de 20 părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 200 de lei, participare la profit de 80% şi participare la pierderi 80%; Marius Silviu Elama, aport la capitalul social de 20%, reprezentând un număr de cinci părţi sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială şi în valoare totală de 50 de lei, participare la profit de 20% şi participare la pierderi de 20%. De asemenea, a fost revocată din funcţia de administrator Constanţa Negoescu. În locul ei a fost numit Andrei Sorin Vasile.

Citeşte şi

Sub oblăduirea Mănăstirii „Sfânta Elena de la mare“
Fabrică de produse manufacturiere şi de ritual religios, la Costineşti
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii