Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:58 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sub oblăduirea Mănăstirii „Sfânta Elena de la mare“ Fabrică de produse manufacturiere şi de ritual religios, la Costineşti

ro

20 Apr, 2015 00:00 2628 Marime text
SC Lumina Tomisului SRL implementează proiectul „Construire fabrică de produse manufacturiere şi de ritual religios“, finanţat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), măsura 312 - „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi“. Viitoarea investiţie va fi realizată în comuna Costineşti, satul Schitu, în incinta Mănăstirii „Sfânta Elena de la mare“.
 

În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului „Lucrări de execuţie (două loturi)“. Societăţile interesate pot depune ofertele de participare până pe data de 8 mai, ora 12.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 13.00. Valoarea lotului I - „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“ - este de 679.313 lei, iar a lotului II - „Lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi de aer condiţionat, alte lucrări de instalaţii pentru construcţii“ - de 12.097 de lei.
 
Responsabile de implementarea proiectului sunt: SC Lumina Tomisului SRL - în calitate de beneficiar, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - în calitate de autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - în calitate de organism intermediar pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013.
 
Potrivit caietului de sarcini, prin acest proiect se propune construirea unui imobil în care va funcţiona o fabrică de produse manufacturiere şi de ritual religios. Amplasamentul pe care se doreşte realizarea investiţiei este un teren cu o suprafaţă de 1.014 mp, situat în intravilanul comunei Costineşti. Viitorul imobil va fi compus din: depozit materie primă lumânări, centrală termică, spaţiu depozitare, atelier producţie lumânări, depozit produs finit, grup sanitar, vestiar personal, hol, birou administrativ, depozit materie primă obiecte de artizanat, spaţiu depozitare obiecte de artizanat şi spaţiu prezentare obiecte de artizanat.

Despre Lumina Tomisului SRL

Înfiinţată în anul 2012, societatea are sediul social în Costineşti, în incinta Mănăstirii „Sfânta Elena de la Mare“. Societatea are un capital social de 200 de lei, integral vărsat, compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Asociat unic al societăţii este Manuela Macovei, născută pe 10.02.1978, în Constanţa. Administratorul societăţii este Constanţa Negoescu, născută pe 15.08.1967, în Galaţi. Societatea se ocupă de „fabricarea altor produse manufacturiere“. Potrivit Registrului Comerţului, Manuela Macovei nu mai apare ca asociat în alte societăţi comerciale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii