Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
06:06 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Eveniment organizat de Crucial Systems Brother a lansat, la Constanţa, noi soluţii inovative pentru biroul modern (galerie foto)

ro

18 Oct, 2014 00:00 1874 Marime text
Crucial Systems & Services şi Brother Central & Eastern Europe (reprezentanța din România) a lansat pe piața locală din Dobrogea noua generație de imprimante şi multifuncţionale laser monocrom A4 dedicate atât utilizatorilor casnici, cât și afacerilor mici și medii. Pe lângă punerea în circulaţie de noi modele, Brother continuă strategia de consolidare pe segmentul de business prin promovarea soluţiilor cu valoare adăugată.
 
„Evenimentul de azi este dedicat partenerilor Brother din zona Dobrogei. Avem în portofoliu mai mulţi clienţi, iar Brother este unul relativ nou. Participanţii la eveniment au posibilitatea de a face cunoştinţă cu noile produse ale companiei. Brother se adresează atât consumatorilor casnici, care au nevoie de imprimante mici, cu un consum mic, dar şi IMM-urilor, care au nevoie de imprimante cu funcţii externe. Azi (ieri - n.r.) compania lansează, pentru clienţii din Constanţa, un echipament de imprimare inkjet cu viteză de 100 pagini pe minut“, a declarat Cătălin Anghel, Sales Manager Crucial Systems.
 
Noua gamă are înglobate tehnologii de printare destinate mediului business, având în acelaşi timp un preţ competitiv. Prin lansarea acestei noi generaţii de echipamente laser monocrom, Brother vizează creşterea market share-ului de 25%, pe care îl are in prezent, din cota de piaţă a multifuncţionalelor laser mono A4“, a povestit Monica Otlacan, Sales Manager Brother România. Noile modele sunt extrem de fiabile, beneficiind de o garanţie de trei ani şi oferă în acelaşi timp costuri mici de achiziţie şi utilizare. Modelele dispun de caracteristici tehnice îmbunătăţite faţă de gama anterioară, precum printarea duplex la toate modelele, compatibilitatea cu aplicațiile de printare mobilă (AirPrint, Google Cloud Print si Iprint&Scan) iar la modelul de vârf (MFC-L2740DW) există două noi beneficii, scanarea duplex prin intermediul unui scanner dual CIS şi panoul touch screen.

Proiectate pentru viteză mărită, cu modele ce imprimă până la 30 de pagini pe minut, imprimantele şi multifuncţionalele Brother laser monocrom A4 asigură o productivitate mai mare acasă sau la birou. Totodată, ele sunt eficiente din punct de vedere energetic, datorită Certificării Energy Star. Brother continuă investiţiile în inovaţie la nivel internaţional, HL-S7000DN fiind un echipament de imprimare inkjet cu viteză de 100 de pagini pe minut, lansat și în România. Tehnologia de imprimare cu un cap liniar de 21,5 cm şi 5.198 duze permite imprimarea pe toată lăţimea paginii. Are de asemenea un consum redus de energie, mai mic decât al echipamentelor laser. Modelul este vârful de lance în promovarea soluţiilor Managed Print Services.

Gamă destinată mediului business

Prin echipamentele multifuncționale „Inkjet Business A4“, Brother își măreşte gama destinată mediului business, fiind lider pe piața locală a soluțiilor inkjet A3. Astfel, Brother completează oferta cu noua gamă inkjet A4, oferind aceleaşi funcționalități solicitate în mediul corporate: viteză de printare, cost pe pagină foarte mic şi posibilitatea de a printa ocazional pagini în format A3, prin intermediul tăvii multifuncționale de hârtie. Echipamentele sunt compatibile cu platformele Apple, Microsoft şi Android şi pot fi conectate la Cloud, ceea ce facilitează colaborarea în cadrul echipei. Echipamentele dispun de un touchscreen de până la 9.3 cm, o capacitate de 500 de coli, viteze de printare de 22imp mono și 20imp color şi imprimare de tip Duplex in standard.

Echipamente multifuncționale inkjet Ink Benefit

Lansată de curând, gama Ink Benefit vine în sprijinul utilizatorilor casnici, precum şi a companiilor mici, oferind cartuşe separate de mare capacitate la costuri foarte mici. Cartuşul negru de 2400 de pagini costă 37 lei, iar cartuşele color de 1.300 pagini fiecare costă 36 de lei.

Echipamente Laser Color

Multifuncționalul MFC-L9550CDWT, vârful de gamă al echipamentelor laser color, pune accentul pe integrare și mobilitate, fiind primul echipament laser color ce are în dotarea standard tehnologia NFC (Near Field Communication). Echipamentul poate fi partajat în rețea wireless sau prin cablu, iar prin intermediul aplicațiilor Print&Scan, AirPrint sau Google Cloud Print, permite imprimarea și scanarea directă de pe iPhone, iPad, Android sau Windows Phone. Multifuncționalul este full duplex (imprimare, copiere, scanare si fax), dispunând de o tavă suplimentară de 500 de coli. Reducerea costurilor de imprimare se face prin intermediul tonerelor de mare capacitate, de 6.000 de pagini.

Soluţii de imprimare mobilă

Pe lângă tehnologiile din gama P-touch, Brother a lansat şi noua serie de imprimante mobile RJ, rezistente şi uşor de folosit, ce pot fi utilizate in mediul extern, în zone de lucru precum mentenanță, logistică, servicii de urgenţă. Această serie de imprimante robuste RJ a fost construită pentru a veni în sprijinul persoanelor care lucrează în mediul extern, ce au nevoie de un echipament rezistent şi fiabil, indiferent de condiţiile de lucru. Astfel, cele două modele noi, RJ-3050 şi RJ-3150, pot printa etichete sau chitanţe, fiind cele mai mici din gamă, certificate IP54 şi testate să reziste la cădere de la 1,2 metri.

Soluţii de scanare şi arhivare

Din anul 2012, Brother a devenit un jucător important pe piața scannerelor mobile şi de birou, prezentând o gamă completă de echipamente. Gama ADS a fost extinsă în 2013, prin lansarea a două noi modele ultra compacte, ADS-1100W și ADS-1600W. Toată gama de scanere Brother are un grad de preformanţă ridicat, permițând ca procesul de digitalizare a documentelor să fie ușor și rapid.

Despre Brother

Brother este unul dintre cei mai mari dezvoltatori de tehnologii de imprimare şi comunicare din lume. Fondată în anul 1908, în Japonia, compania a intrat pe piaţa din Europa în anul 1958, prima unitate de producţie fiind deschisă în Dublin. În prezent, compania îşi desfăşoară activitatea în 40 de state, iar produsele sale sunt comercializate în peste 100 de ţări. Brother Europa deţine reprezentanţe de vânzări în 19 state europene, sediul central al companiei în Europa fiind în Manchester, Marea Britanie. În România, compania este prezentă din 2004 cu un birou de reprezentanţă locală. Pe segmentul de piaţă al echipamentelor multifuncţionale laser monocrom, Brother este lider de piaţă tradiţional în Europa. Calitatea, preţurile avantajoase, programele de marketing, distribuţie şi service la nivel local, grija pentru protecţia mediului şi permanenta atenţie faţă de clienţi sunt atribute care asigură succesul Brother în Europa. Produsele Brother se bazează pe tehnologie proprietară care este dezvoltată, produsă şi distribuită în proporţie de 100% in-house.

Despre Crucial Systems & Services

De peste 16 ani, Crucial Systems & Services este prezentă pe piaţa din sud-estul României, o piaţă mereu în schimbare, din ce în ce mai exigentă când vine vorba de noutate. Crucial Systems & Services este formată dintr-o echipă unită cu multă experienţă în urmă, care este conştientă că în aceste zile, instruirea continuă în segmentul tehnologic este o cerinţă minimă pentru succes. De-a lungul timpului, Crucial a încercat să aducă inovaţie pe piaţa din Constanţa, obiectivul major al companiei fiind să ofere soluţii şi instrumente pentru a lucra cât mai uşor, inteligent, profesional şi, nu în ultimul rând, eficient.

Ti-a placut articolul?

Comentarii