Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:06 17 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

De când se va putea plăti, prin SMS, parcarea în Constanţa şi staţiunea Mamaia

ro

09 Sep, 2017 00:00 2290 Marime text
Confort Urban ar putea introduce de anul viitor un sistem de plată prin SMS pentru parcarea în municipiul Constanţa, dar şi în staţiunea Mamaia.
 
Sistemul informatic de gestionare a serviciului de plată a parcărilor prin intermediul unui mesaj text (SMS) trimis de pe telefonul mobil, în valoare estimată de 101.500 de lei, fără TVA, se află încă în procedură de achiziţie.

Sistemul va fi compus din: serviciu SMS, imprimante mobile, licenţe aplicaţie mobilă, opţiune suplimentară (monitorizare activitate echipe de control în teren, înregistrare, evidenţă şi rapoarte note de constatare, procesare note de constatare), PC pentru backup + UPS.
Plata parcării prin mesaj text (SMS) trimis de pe telefonul mobil presupune ca utilizatorul să parcheze autoturismul şi să efectueze plata taxei de parcare prin intermediul unui mesaj text (mesaj ce va cuprinde codul zonei în care autoturismul a fost parcat şi numărul de înmatriculare al autoturismului) trimis la un număr de telefon (scurt) unic în reţelele de telefonie, corespunzător zonei de taxare, către una dintre reţelele de telefonie mobilă existente pe piaţă: Orange, Vodafone, Telekom, Digi etc.
 
După înregistrare, se va primi un mesaj de răspuns (confirmare a efectuării plăţii) care cuprinde costul staţionării, ora şi minutul la care expiră timpul de parcare. Înregistrarea va fi necesară pentru ca sistemul să asocieze numărul telefonului mobil cu numărul maşinii.
Contravaloarea mesajului de răspuns va fi compusă din costul parcării şi comisionul firmei prestatoare, cele două fiind suportate de persoana care trimite mesajul text, la preţul practicat de firmele de telefonie mobilă cu care furnizorul are încheiate contracte de servicii. Din momentul în care utilizatorul va trimite mesajul text, gratuit, la numărul de telefon scurt, corespunzător zonei de parcare, după primirea mesajului de răspuns (confirmare a plăţii), va începe procesul de contorizare şi taxare a perioadei de staţionare. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii