Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:15 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Si-a injunghiat fiul pentru niste boxe

ro

11 Jun, 2010 19:38 1034 Marime text

Aseară, în jurul orei 1.00, un tânăr din Medgidia a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost înjughiat de tatăl său. Potrivit poliţiştilor, Ciprian Daniel Bolborici, de 21 de ani, s-a dus acasă la tatăl său, Adrian Bolborici, ca să ia nişte boxe pentru o petrecere. Tatăl s-a opus iar fiul l-a lovit cu pumnul în nas. În cursul altercaţiei tatăl a pus mâna pe un cuţit şi şi-a înjughiat fiul în abdomen. Cirpian Bolborici a părăsit locuinţa tatălui plecând spre casa, însă după aproximativ 50 de metri s-a prăbuşit la pământ, după ce a reuşit să anunţe Serviciul Ambulanţei, care a sosit la faţa locului şi l-a transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Tânărul a fost dus la Spitalul clinic de Urgenţă Constanţa unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. În prezent este internat în Secţia de Terapie Intensivă. Tatăl este cercetat sub învinuirea de vătămare corporală, urmând ca încadrarea juridică să fie stabilită cu exactitate după examinarea medico-legală.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii