Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PSD voteaza legea ANI

ro

12 May, 2010 15:33 751 Marime text

Senatorul PSD Lia Olguţa Vasilescu a anunţat azi, în plen, că toţi colegii săi de grup vor vota noua Lege ANI pentru că este o obligaţia asumată de România în faţa UE, dar a contestat, în discursul său, activitatea de până acum a Agenţiei.

Vasilescu a menţionat că,iniţial, grupul PSD, a discutat să se abţină de la vot, aşa cum s-a procedat la Camera Deputaţilor.Ea a anunţat că, personal, tocmai pentrucă este verificată deANI, intenţiona să voteze raportul Comisiilor din Senat, însă, oricum,ulterior s-a stabilit că întregul grup al senatorilor PSD va vota proiectul în varianta propusă de senatorii jurişti şi cei din Comisia drepturilor omului."Vreau ca dosarul meu să se finalizeze", a spus ea, adăugând căîicerepreşedintelui ANICătălin Macovei salariul pe care l-a câştigat de când este director al Agenţiei, din cauza prejudiciilor de imagine pe care i le-a adus verificarea la care a fost supusă. "Votăm acest proiect de lege, ni l-am asumat la UE.Accept să fim verificaţi", a mai spus ea.

Sursa: newsin.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii