Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:59 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infotrafic Restrictii pentru traficul greu pe raza judetului Constanta

ro

23 Jan, 2010 21:22 1101 Marime text

În urma vântului puternic la sol, se formează suluri de zăpadă pe majoritatea drumurilor din judeţul Constanţa, informează centrul Infotrafic. În vederea evitării înzăpezirii autovehiculelor şi pentru protejarea vieţii participanţilor la trafic, poliţia rutieră şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România au luat decizia de a restricţiona circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe următoarele drumuri naţionale din judeţul Constanţa:

  • DN3 Basarabi - Ostrov;
  • DN38 Agigea - Negru Vodă;
  • DN2A Constanţa - Hârşova;
  • DN22 Constanţa - intersecţie cu DN22D.

Rămâne închis temporar tronsonul autostrăzii A2 Lehliu-Gară - Drajna - Feteşti, ruta ocolitoare fiind DN3A Lehliu-Gară - Feteşti. De asemenea, este întreruptă în continuare circulaţia, astfel:

  • în judeţul Buzău: DN 22 Râmnicu Sărat - Brăila;
  • în judeţul Vrancea: DN23B Măicăneşti - Ciorăşti;
  • în judeţul Constanţa: DN3C (varianta Ovidiu)

Le recomandăm conducătorilor auto ca pe tronsonul de autostradă care s-a redeschis, dar şi pe celelalte drumuri pe care se circulă în condiţii de iarnă, să ruleze cu viteză redusă, să mărească distanţa în mers şi să nu bruscheze comenzile autovehiculelor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii