Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:00 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Expoziţie de pictură „Spre zări albastre“, la Muzeul Marinei Române

ro

23 Aug, 2012 21:38 1028 Marime text
 Vineri, 24 august 2012, ora 14.00, la Muzeul Marinei Române, în salonul expoziţional "Comandor Dimitrie Ştiubei", va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură Spre zări albastre a profesorului Karl Robert Perko licenţiat în pictură şi grafică, pictor marin. Prezentarea va fi făcută de criticul de artă Valentin Ciucă.

     Karl Robert Perko s-a născut pe 25 iunie 1944 în Aradul Nou, cartier al Timişoarei. În 1966 a absolvit Şcoala Militară Tehnică de Marină, Grupa Mecanici, de la Constanţa şi a fost repartizat la Mangalia. În tot acest timp, în permisii, a urmat şi cursurile Şcolii Populare de Artă, ajungând rapid la o desavârşire artistică ce a făcut ca încă de la primul concurs din viaţa sa să câştige locul al II-lea.
     În 1974 este detaşat la Muzeul Marinei unde colaborează la realizarea frescelor monumentale din expoziţia permanentă, instituţia aflându-se în plin proces de restaurare şi modernizare. Aceasta este, de altfel, perioada în care loc întâlnirea providenţială cu marea legendă a picturii marine, Dimitrie Ştiubei căruia i-a fost, o vreme, asistent şi căruia i-a devenit discipol.
     În 1983 viaţa i se schimbă complet, este dat afară din armată după ce părinţii săi au fugit în Germania. Urmează vremuri grele. La scurt timp după evenimentele din Decembrie 1989, ia decizia să părăsească România astfel că la 46 de ani ia viaţa de la capăt în Germania, la Kaiserlautern. În 20 de ani devine şef al Secţiei de Restaurare al "Theodor Zink" Museum-Kaiserlautern, expune în nenumărate expoziţii şi semnează lucrări aflate acum în colecţii particulare din Germania, Olanda sau Franţa.
     De câţiva ani, Karl Robert Perko s-a stabilit la Mangalia şi munceşte neîntrupt împărţindu-şi timpul între lucrările sale şi tinerii săi discipoli.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii