Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:10 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantinescu sau Mazare mai asteapta promovarea la centru

ro

01 Mar, 2009 20:47 795 Marime text

Preşedintele PSD Mircea Geoană anunţa cu ceva timp în urmă că, în perioada următoare ar trebui, conform prevederilor statutare, declanşarea alegerilor interne. Scopul: desemnarea noilor structuri de conducere în filialele din teritoriu.

Pentru unii lideri de organizaţii aceste alegeri interne ar putea constitui un moment de răscruce în activitatea lor politică, pentru alţii, cum este cazul preşedintelui PSD Constanţa, Radu Mazăre, evenimentul este o simplă formalitate de prelungire a mandatului său la cârma filialei. Însă, conducerea centrală a PSD a ajuns la concluzia că, într-un an cu două evenimente electorale importante - europarlamentarele şi prezidenţialele - nu ar fi indicat să se mai facă agitaţie prin organizaţiile din teritoriu şi au decis amânarea alegerilor interne.

Pentru Radu Mazăre, vestea nu l-a „impresionat" în nici un fel, chiar dacă asta presupune ca el sau prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, să mai aştepte până la aş încerca şansele de a accede în conducerea centrală a partidului în ipostaza de vicepreşedinte. „N-am nicio problemă. Nu sunt pasionat de aceste alegeri. Dacă se fac, voi candida pentru vicepreşedinte, fie eu, fie Nicuşor Constantinescu. Încă n-am decis", a declarat liderul PSD Constanţa, Radu Mazăre.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii