Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:44 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bogatu loveşte din nou

ro

18 May, 2011 20:17 2084 Marime text
bogatu-loveste-din-nou-434x326.jpgFostul sef al Domeniilor Portuare, arestat de DNA, a construit mai mult decat ii permite legea.

La începutul acestui an, "ring" semnala că fostul director al Domeniilor Portuare Constanţa, Eugen Bogatu, arestat preventiv de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru favorizarea infractorului, face ilegalităţi în domeniul imobiliar. Firma lui începuse construcţia unei clădiri fără a avea acordul vecinilor. Acum, blocul este aproape gata şi se vede că a încălcat şi ce scrie în autorizaţia de construcţie.

Ce înseamnă un etaj în plus faţă de câte ţi se dă voie atunci când eşti ditamai directorul Domeniilor Portuare Constanţa? Este cazul construcţiei aproape finalizate de pe intrarea Carol Knapp din sectorul 1 al Capitalei. Deşi în autorizaţia de construcţie este trecut, negru pe alb, că are voie să se ridice doar până la nivelul trei, clădirea are patru.

Demolează casa vecinilor

Pe lângă faptul că blocul lui Bogatu este construit foarte aproape de peretele casei unui vecin pensionar, muncitorii se şi ajută de acoperişul acestuia pentru construi blocul. În plus, aceştia folosesc şi curtea bătrânului pentru a arunca deşeurile. Mai mult, peretele casei învecinat cu noua construcţie se deteriorează pe zi ce trece pentru că, dacă nu se păstrează o anumită distanţă între doi pereţi din materiale diferite, cel mai vechi ajunge să se strice foarte rapid.

De ce l-a arestat DNA?
Şeful Domeniilor Portuare este acuzat că l-a ajutat pe omul de afaceri libanez Said Baaklini să evite controalele portuare şi să scoată din ţară patru motoare cumpărate de la UCM Reşiţa. Mai mult, el i-ar fi cerut două milioane de lei libanezului pentru ca motoarele să fie scoase urgent din ţară. Baaklini ceruse statului 60 de milioane de euro, reprezentând restituirea TVA pentru motoare, acestea fiind cumpărate în baza unei facturi supraevaluate la 250 de milioane de euro. Motoarele erau, de fapt, scoase din uz de mai bine de 20 de ani şi aveau o valoare de 10 ori mai mică. DNA a intervenit şi a oprit exportul produselor şi a hotărât să îl ţină pe Bogatu în arest de mai bine de patru luni.

"ring" a semnalat situaţia autorităţilor de la Primăria Sectorului 1, care ne-au spus că vor verifica dacă Bogatu a respectat autorizaţia de construcţie şi, în caz contrar, îl vor penaliza.

Sursa: http://www.ziarulring.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tomass 18 May, 2011 20:19 Scoate bani furati din vama prin subevaluarea marfurilor de la saltea si incearca sa-i albeasca.Si el si nevasta au furat de au rupt cit au lucrat la vama.