Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:48 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Drumurile şi reabilitarea termică a şcolilor, priorităţile Primăriei Saligny

ro

21 Jan, 2011 00:00 2687 Marime text
Saligny_primar_Gabriel_Tatulescu_001.jpgA fost făcut încă un pas pentru alimentarea localităţilor comunei Saligny cu agent termic de la centrala nucleară din Cernavodă.

Primarul comunei, Gabriel Tătulescu, ne-a declarat că Centrala Nucleară Cernavodă a predat studiul de fezabilitate pentru alimentarea cu energie termică a întregii comune. "Comuna Saligny a aprobat în şedinţă de consiliu local documentaţia pentru realizarea acestui proiect, care a fost întocmită de centrală în parteneriat cu ISPE Bucureşti. Documentaţia este susţinută financiar de către centrală", a precizat primarul Tătulescu.

O prioritate a Primăriei Saligny este şi reabilitarea termică a instituţiilor de învăţământ. Comuna Saligny a obţinut finanţare prin Programul Casa Verde pentru încălzirea a două şcoli şi a două grădiniţe, din Faclia, respectiv din localitatea Ştefan cel Mare. Valoarea totală a investiţiilor este de aproximativ 300.000 de lei.

Edilul comunei Saligny a afirmat că procedura de achiziţie va fi demarată în perioada următoare, urmând va investiţia să fie finalizată anul acesta.

Administraţia locală a comunei Saligny va reabilita termic şi clădirea primăriei prin Programul Casa Verde. Investiţia este de peste 4,3 miliarde cu TVA.

Un obiectiv important pentru comunitatea locală din Saligny este şi reabilitarea de drumuri. Primarul Tătulescu a precizat că a depus spre finanţare la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului un proiect privind reabilitarea a zece kilometri de drumuri în cele trei sate ale comunei. Banii ce ar putea fi obţinuţi astfel provin din Programul privind reabilitarea şi modernizarea a 10.000 de km de drumuri de interes judeţean şi local. "Dacă vom obţine finanţarea, vom asfalta 3,3 km în Faclia, 3,3 km în Saligny şi 3,3 km în Ştefan cel Mare", a subliniat Gabriel Tătulescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un localniccernavodean 31 Jan, 2011 18:46 Nu inteleg urmatorul lucru si anume: Dece D-na Primar de Cernavoda nu incearca sa dezamorseze conflictul aproape permanent intre dinsa swi consiliul local cernavoda .Mai ales ca acestea sunt generate din orgoliul dinsei .Bine inteles ca si Consiliul Local Cernavoda are vina lui
  • dan petre 28 Jan, 2011 14:19 Asa trebuie sa actioneze un edil...in interesul cetatenilor pe care-i reprezinta...Toata stima!
  • dan 25 Jan, 2011 17:06 Bravo lui,Primarului