Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:35 23 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turistul căzut luni de la balcon nu a fost încă operat

ro

25 Aug, 2011 00:00 1080 Marime text

Dumitru Găină, turistul care a căzut de la balconul camerei unde era cazat împreună cu familia a fost diagnosticat cu „politraumatism prin cădere de la înălţime, traumatism coloană dorso-lombară, fractură cominutivă corp vertebral, vertebra numărul cinci".

Acesta este internat pe secţia de Neurochirurgie şi urmează să fie operat la coloană. Operaţia nu a fost încă făcută, deoarece medicii aşteaptă de la Bucureşti şuruburi pentru coloana vertebrală. Reamintim că luni, la ora 00.17, lucrătorii Biroul de Poliţie pentru Staţiunea Mamaia, au fost sesizaţi cu privire la faptul că, dintr-un balcon situat la etajul trei al hotelului Minerva din staţiune a căzut o persoană de sex masculin. Poliţiştii au stabilit că în jurul orei 00.10, Dumitru Găină, de 57 de ani, din localitatea Jiana, judeţul Mehedinţi, s-a dezechilibrat şi s-a precipitat de la etajul trei în timp ce se afla în balconul camerei de hotel, unde era cazat împreună cu familia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii