Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:26 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Profesorii de fizică din Constanţa vor să schimbe curriculumul la fizică

ro

08 Jul, 2011 00:00 773 Marime text

Facultatea de Fizică, Chimie, Electronică şi Tehnologia Petrolului a Universităţii Ovidius găzduieşte o întâlnire a echipelor de lucru în cadrul proiectului ,,Reforma curriculară în domeniul ştiinţelor".

Lansat de curând, proiectul a fost iniţiat de Societatea Academică din România (SAR) şi Societatea Română de Fizică (SRF), cu sprijinul financiar al Fundaţiei Româno-Americane. Profesorii de fizică din judeţ au răspuns propunerii de colaborare primite din partea iniţiatorilor. Rezultatele slabe obţinute de absolvenţii de liceu la examenul de bacalaureat au scos în evidenţă existenţa unor probleme grave în învăţământul românesc. Dincolo de problema subfinanţării, care alungă din sistem multe dintre cadrele didactice şi care împiedică dotarea şcolilor cu materiale didactice şi aparatură de laborator, sunt cruciale problema tematicilor din programele şcolare şi cea a metodelor de predare. Profesorii constănţeni, împreună cu colegii lor din Timişoara, recunosc faptul că există probleme majore în programele de învăţământ de fizică, despre care afirmă că sunt lipsite de coerenţă, cu tematici abordate într-o înlănţuire lipsită de logică. ,,Sunt onorat de alegerea făcută de către Societatea Academică din România. Este o recunoaştere a viabilităţii parteneriatului dintre mediul universitar şi cel preuniversitar în Constanţa. Pe de altă parte, sarcina noastră nu este uşoară. Trebuie ca fizicienii să îşi ia în serios rolul de promotori ai modernizării învăţământului românesc. Miza este foarte însemnată: un învăţământ de calitate, cu care să ne putem mândri", a declarat decanul Facultăţii de Fizică prof. univ. dr. Mihai Gîrţu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii