Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cea de-a treia ediție a evenimentului Ovidio Running, prezentată la Universitatea Ovidius din Constanța (FOTO)

ro

07 Mar, 2024 14:37 556 Marime text


Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a prezentat, joi, 7 martie 2024, cum se va desfășura cea de-a treia ediție a evenimentului Ovidio Running, ce va fi organizat în cadrul proiectului Strategy and Capacity building for Ovidio Running in Europe (SCORE).

„Ediția din acest an va avea loc în data de 20 aprilie, pe faleza stațiunii Mamaia și va include două componente. Astfel, pe lângă latura sportivă și socială, reprezentată de întreceri de mers și alergare dedicate populației și sportivilor de performanță, evenimentul va cuprinde și o latură culturală, inspirată din operele și viața poetului Publius Ovidius Naso, ce va fi pusă în scenă de către cadrele didactice și studenții Facultății de Arte din cadrul UOC”, a precizat conf. univ. dr. Cristian Popa, managerul proiectului SCORE.

Potrivit organizatorilor, evenimentul sportiv va cuprinde:

1. Cursa competitivă pe traseu urban de 9,9 km, la care pot participa sportivi cu vârsta de peste 16 ani (Piațeta Perla – Cazino Mamaia – Piațeta Perla x3)

2.Cursa de tineret de la 0 la 16 ani - pe distanțe diferite în funcție de vârstă:

  *   13-15 ani – 1000 metri (Piațeta Perla – Neptun – retur);
  *   10-12 ani – 600 metri (Piațeta Perla – Azur – retur);
  *   7-9 ani – 400 metri (Piațeta Perla – Aurora – retur);
  *   4-6 ani – 200 metri (Piațeta Perla Cleopatra – retur);
  *   0-3 ani (însoțiți de părinți) – 100 metri (Piațeta Perla – Monte Carlo – retur).- au tranmis reprezentanții UOC. 

3. Cursa Sport Walking - destinată întregii populații pe o distanță de 2 km, unde alergarea nu este permisă (Piațeta Perla – Flora – retur).
Proiectul Strategy and Capacity building for Ovidio Running in Europe (SCORE), contract nr. 101090860, finanțat prin Programul european Erasmus Plus, Acțiunea-Cheie 2: Parteneriate de cooperare în domeniul sportului, este implementat în perioada ianuarie 2023 - decembrie 2024, în cadrul unui consorţiu din care fac parte opt organizații din patru țări partenere: Universitatea Ovidius din Constanța (România) - instituţie coordonatoare, Clubul Sportiv Farul Constanța (România), European Culture and Sport Organization (Italia), Instituto di Istruzione Superiore Ovidio (Italia), ASD Runners Sulmona (Italia), European Platform for Sports and Innovation (Belgia), SPORTCAMP Single member SA (Grecia), Homo Educandus Agogi (Grecia).


foto: UOC 


Citește și:

Universitatea Ovidius ConstanțaȘedințe gratuite de pregătire pentru Bacalaureat, la Facultatea de Matematică și Informatică
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii