Olandezii au câştigat Trofeul Balada Nej cu bufetul rece şi bucătăria caldă (galerie foto)
Olandezii au câştigat Trofeul Balada Nej cu bufetul rece şi bucătăria caldă (galerie foto)


Concursul Internaţional de Artă Culinară Trofeul Balada Nej organizat sub patronajul FINN-MAC, Asociaţia Asprogast România, împreună cu SC Compania de Investiţii pentru Turism SA, care a avut loc în perioada 8-10 septembrie, s-a încheiat. În competiţie s-au înscris trei echipe: Asprogast juniori, Asprogast seniori şi echipa de juniori din Olanda. Echipele de bucătari au concurat la două secţiuni, una de bucătărie caldă şi una de bufet rece.
Pentru a le pune la încercare
profesionalismul şi măiestria, organizatorii le-au pus la dispoziţie un
coş cu ingrediente secrete din care bucătarii din cele trei echipe
participante
au preparat un bufet rece. Echipele au lucrat 24 de ore la această
probă, deoarece au trebuit să demonstreze multă măiestrie şi
minuţiozitate. Trofeul concursului şi suma de 1.000 de euro au fost
adjudecate de echipa
de juniori din Olanda. La individual au participat bucătari români, care
au concurat la patru probe impuse: Bucătărie modernă, Preparate din
peşte, Preparat tradiţional, Desert de bucătărie. La secţiunea
„Bucătărie
modernă", medalia de aur i-a revenit lui Ionuţ Ichim, cea de argint lui
Valentin Mariniuc, iar cea de bronz lui George Ciubuc. La secţiunea
„Preparat tradiţional", medalia de aur a fost adjudecată de Antoanel
Bălan,
cea de argint de Adrian Neguţu, iar cea de bronz de Valentin Marinciuc.
La secţiunea „Desert de bucătărie", aurul i-a revenit lui Marius Bodoi,
argintul lui Antoanel Bălan, iar bronzul lui Valentin Marinciuc. La
secţiunea
„Sculpturi", juriul a acordat două medalii de aur, care le-au revenit
lui George Manea şi lui Galentin Geoca. Jurizarea competiţiei a fost
făcută de specialişti în arta culinară din Malta, România şi
Olanda. Preşedintele juriului a fost Wynand Vogel, maestru în artă
culinară, medaliat şi de Regina Beatrix a Olandei pentru merite
deosebite.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp